Nu pot vedea lumea ca pe o autocreaţie bezmetică şi impersonală, dominată de hazard, ci ca pe lucrarea unui Creator, care pe lângă toate însuşirile cunoscute este şi cel dintâi şi cel mai desăvârşit artist, Cel ce îl cheamă pe om să-i descopere şi să-i admire creaţia. Când am asistat la eclipsa din '99 m-am gândit că Cineva chiar a vrut să vedem acel spectacol mareţ şi fascinant al naturii. Gingăşia şi frumuseţea ei cum au aparut? Cine dă culori florilor? Mă îndoiesc de faptul că materia ar avea nevoie de estetic, ei îi este suficientă eficienţa.
Măsura evoluţiei umane nu are ca referinţă soluţia amorala a paradigmei evoluţioniste ştiinţifice sau atee. În ce mă priveşte am simţit că am evoluat cu adevărat abia cand mi-am dat seama că ştiinţa şi filosofia nu oferă răspunsuri şi nici soluţii la întrebările fundamentale, pentru că nu pot trece de limitele materiale fireşti în care se înscriu, ci numai raportarea la Dumnezeu. Pascal, acest mare mistic al occidentului, pe care mulţi îl citează cu aşa-zisul pariu enunţat de el, a spus în Cugetarile sale o vorba care mie îmi place în mod deosebit sî care arată măreţia omului în calitate de chip al lui Dumnezeu, şi întru asemănare cu Acesta şi superioritatea lui în faţa Universului impersonal: "Universul, în imensitatea lui, mă înghite ca pe o nimica toată. Prin gândire, eu îl cuprind.”