Cea mai bună
definiție a Sistemului cred că e cea dată de Ovidu Hurduzeu într-o
notă de subsol din cartea „A treia forță: România profundă”:
„Prin Sistem
înțelegem forma de organizare socială impusă de tehnoglobalism,
în care viața omului tinde să fie administrată ca un simplu
detaliu tehnic într-un complex angrenaj industrial. Integrarea și
logica sistemică sunt proprietăți ale mașinii care pot fi
transferate domeniului social doar prin bruscarea integrității
organice a ființei umane și a lumii sale, create în urma unui
îndelungat proces istoric. Mulți intelectuali români confundă
Sistemul cu «economia de piață» și «societatea occidentală»,
fără să-și dea seama că ne aflăm în fața unei situații
RADICAL diferite de cea din trecut. O cauză majoră a cecității
lor intelectuale este sistemul explicativ închis și redundant prin
care «elitele» percep realitățile contemporane. «Elitele»
exclud în mod mecanic ideile imprevizibile, adoptând în schimb
convenționalismul gândirii instituționalizate si superficialitatea
unor formulări găunoase: «atitudine occidentală/antioccidentală»,
«societate deschisă», «proamericanism» și multe altele.”
În concluzie, se
vede de la o poștă că așa-zisele mișcări și grupări
„anti-sistem” de la noi se identifică aproape la literă, dar
mai ales în spirit, cu tot ce presupune Sistemul definit mai sus,
căci sînt germinate chiar de el. Și tot din perspectiva asta,
partidele acuzate de manifestațiile „colective” de iarna trecută
(Jos Sistemul!) și de sloganurile electorale ale lui Nicușor Dan că
aparțin Sistemului , prin structura de fond din teritoriu sînt mai
conservatoare și anti-sistem decît „antisistemicii” înșiși.
De aici și marea învîrtoșare lozincardă împotriva partidelor și
actualei clase politice. Că sînt imperfecte și pline de găuri, ca
orice alcătuire umană, mai treacă-meargă, dar deviaționismul
unora, în contextul globalizator de azi, nu trebuie și nu poate fi
trecut ușor cu vederea