18 decembrie 2016

Gînduri...

...din postul ce aproape a trecut:
       Priveam hamsiile din farfurie, cum stăteau neputincioase, întinse și prăjite, și mi-am zis: ce soartă au și animalele astea, să sufere și să moară fără nici o vină ca să le mîncăm noi, oamenii!
       Apoi, un alt gînd, din sens opus, probabil: fiecare peștișor de-ăsta amărît, cînd îl băgăm în gură și-l ronțăim de foame, de plăcere, de poftă, indiferenți sau încîntați că e gustos și crocant, și-a atins cu smerenie scopul pentru care a fost lăsat de Dumnezeu: să ne fie nouă hrană trupească, spre slava Lui!