03 noiembrie 2008

Postez şi eu un răspuns al dlui. Ovidiu Hurduzeu apărut pe blogul lui Răzvan Codrescu, răspuns venit ca reacţie la freventele acuze de legionarism aruncate, ignorant sau tendenţios, asupra celor ce au tăria de a-şi afirma credinţa ortodoxă şi patriotismul.

Despre "legionari"

Eticheta "legionar", aşa cum este folosită ea de elitele politic corecte, aparţine "economiei imaginarului". În spaţiul cultural românesc de astăzi, "legionarul" nu are nici un raport cu personajul istoric, este o entitate virtuală, echivalentul "rasistului", "fascistului", "anti-semitului", "homofobului", "bigotului", "xenofobului", "extremistu-lui" (am uitat ceva?) - termeni prin care noua stângă şi pseudodreapta îi acuză pe cei care se pronunţă împotriva globalizării şi apără valorile tradiţionale, pe toţi cei care pun pe primul plan ţara, neamul şi religia lor. În SUA, astfel de "epitete" li se aplică "patrioţilor", celor care susţin conceptul de "America first"; ei sunt în primul rând conservatorii tradiţionali (aceşti ADEVĂRAŢI conservatori americani se opun aventurilor imperiale în care au fost atrase SUA de către neoconservatorii din jurul preşedintelui). Iată că nici măcar în domeniul invectivelor "elitele" noastre nu sunt originale. (Când România se va umple de pakistanezi – şi acele vremuri nu sunt departe – veţi observa cum eticheta "legionar" va fi înlocuită cu cea de "rasist".) În prezent, "legionarul" circulă în România în chip de strigoi, un fel de incarnare supremă a răului. Cu cât este menţionat mai mult, cu atât "legionarul" este de negăsit. Cred că "legionarul" este un fel de "star negativ". În "star-sistemul" de astăzi persoana reală dispare sub personajul "televizual" care circulă în chip de "corp simbolic", de semn golit de conţinut. Dacă "star"-ul incarnează Binele – şi postmodernitatea nu acceptă decât pozitivitatea absolută –, "legionarul" (rasistul, homofobul etc.) întrupează Răul, un fel de diavol al lumii secularizate. Astăzi toată lumea râvneşte la statut de star şi se fereşte "ca de dracul" de "legionar", fiindcă nimeni nu vrea să fie legitimat ca un "incarnator" al Răului. Cred că datoria celor care înţeleg fenomenele contemporaneităţii este să iasă în spaţiul public, să demonteze fără teamă strategiile şi mecanismele de sorginte stângistă, de "diabolizare" a criticilor status quo-ului. Aş propune chiar nişte conferinţe sau mese rotunde pe această temă. Nu mai trebuie să stăm în defensivă, ci să ieşim la atac prin argumente solide...


Ovidiu Hurduzeu