20 octombrie 2009

...

01 octombrie 2009

Provocat de noua iniţiativă a preşedintelui Băsescu de legalizare a unor năravuri, dl. Răzvan Codrescu publică pe blogul său un foarte bun articol, sub titlul "Emancipare şi perversiune". Redau şi eu aici un mic fragment:
"Foarte des este invocat faptul că omul este făcut “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”; dar cum pe Dumnezeu contemporaneitatea Îl ignoră, speculaţiile iau calea inversă: sînt înregistrate “obiectiv” datele imediate ale umanului şi apoi este reconstruită, cu o erudiţie dece­rebrată sau tendenţioasă, o imagine a divinului care să le suporte! Ca în vechiul păgînism, divinitatea este aproxi­mată, de fapt, după chipul şi asemănarea omului; nu teo-logia catalizează antropo-logia, ci cea din urmă o ajustea­ză procustian pe cea dintîi. Se face simţită ambiţia omului de a-şi înnobila teoretic degenerescenţa, fără să-şi pună problema “fundamentalistă” a profanărilor, pentru că, în fond, totul stă sub semnul desacralizării. Materialismul se deghizează în spiritualism, aşa cum Satana “se îmbracă în înger al luminii” (II Corinteni 11, 14). Sexualitatea “des­că­tuşată” ţine să cocheteze, cultural, cu Absolutul. Dar pentru această aberantă concomitenţă între “rai” şi sex există la români o vorbă pe cît de crudă, pe atît de lămu­ritoare...
De aceea nu pot decît să mă simt solidar, în această privinţă, cu “buna sălbăticie” a Ortodoxiei."

Tot articolul se găseste aici:
- partea I
- partea a II-a