Celei ce nu-și mai vede propria frumusețe

Ne comparăm tot timpul cu un prototip al frumuseţii la modă, care este ca o cortină grea trasă peste bucuria de a trăi, în loc să lasăm frumosul din noi să umble liber, să răzbată în afară prin ochi noştri, care sunt ferestrele sufletului.
Iar dacă aceste ferestre sunt curate, atunci lumea din jur ne apare luminoasă şi frumoasă, căci o vezi nu cu ochii materiali, care sunt supuşi stricăciunii, ci cu cei lăuntrici, ai luminii care ni s-a dat.
Atunci vei reuşi să discerni şi armonia care ne înconjoară, şi frumuseţea propriului chip, chiar dacă pe el se aşază, uneori nemiloasă, trecerea.