6 iunie

Myrdal, iubito, nu reuşesc să înţeleg ideea ta despre libertate. Nu cred ca sunt pe de-a-ntregul un tip dogmatic, însă eu am incredere deplină în felul în care Biserica se raportează la lume. Exemplele pe care mi le dai nu sunt suficiente pentru mine şi cred că sunt pătrunse de mult prea mult spirit lumesc. Ai spus că normele creştine nu mai sunt viabile, că sunt rupte de realitate şi de aceea lumea le refuză. Am stat şi eu şi m-am gândit puţin la asta. Ai dreptate doar pe jumătate : aşa e, lumea le refuză şi sunt rupte de realitate în sensul de despărţite, adică nu au de-a face întru nimic cu lumea. Şi de aceea realitatea e tristă şi cenuşie, pentru că nu are legătură cu Hristos. Cine e cu Hristos nu e cu lumea şi se simte liber şi fericit în această curte „îngrădită” de legile Bisericii. Bine-nţeles, nu e cazul la mine, care de multe ori (aproape tot timpul) m-am „dedulcit” cu cele lumeşti (palpabile, mult mai la îndemână, care nu necesită un mare efort pentru a le dobândi şi care dau rezultate în timp real) şi, probabil, de aceea nici nu pot spune că sunt liber şi fericit. Şi cred că în acest sens a spus un filosof, nu sunt sigur dacă Heideger: „Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea”.