Liberté, égalité, fraternité!

      În mentalul comun, urmare a lecțiilor de istorie standard, Revoluția franceză reprezintă un reper pozitiv în evoluția umanității. Este momentul declicului progresist, cînd „cetățenii” au rupt zapisul unei tradiții milenare care împărțea lumea în mizeri și bogați, cînd jugul asupririi a fost înecat în sînge, strivit de masele populare care astfel și-au cucerit o demnitate refuzată de istorie și de cutumele retrograde ale unei caste nobiliare corupte pînă la nivel molecular. Frumos, nu?

      Dar ce ne facem cu realitatea din spatele versiunii oficiale, salubrizate ideologic? Despre genocidul din Vandeea, cînd aproximativ 150.000 de oameni - inclusiv femeile și copiii - au fost masacrați sistematic pentru că s-au opus cerințelor autorităților atee, despre exterminarea clerului și a nobilimii („Omul nu va fi liber pînă cînd ultimul rege nu va fi spînzurat cu mațele ultimului popă” - citat apărut într-o publicație revoluționară, atribuit lui Diderot), despre planurile de uniformizare socială în stil maoist avant la lettre (însăși ghilotina purta și simbolul egalizării prin amputare, „le raccourciseur national” fiind una din poreclele date de popor instrumentului respectiv) sau despre planurile de reducere a populației, pritocite de iluminații conducători, în frunte cu Robespierre, nu prea știe nimeni, decît o mînă de istorici și cei ce-i mai citesc.
      Așadar, Vive la Revolution!