29 octombrie 2019

Un zîmbet și-o floare...

    Sîntem alcătuiți, fiecare, nu numai din noi înșine, ci și din bucățele ale existenței celorlalți.

    Cînd aveam 7-8 ani, îi știam toate cîntecele pe dinafară și nu scăpam nici o emisiune de muzică ușoară de la radio și tv, în speranța că îl voi mai auzi încă o dată. Noaptea, înainte de culcare, întins în pătuț, nu mă lăsam doborît de somn pînă cînd nu le cîntam pe toate, rînd pe rînd, vegheat de stoicismul personificat în bunicii mei, bucățele demult pierdute, care îmi ascultau, resemnați, recitalul.

    Azi, odată cu Mihai Constantinescu a mai dispărut una din aceste frînturi ce mă compuneau, una timpurie, a vieții fără griji și fără toamne. Dumnezeu să-l ierte! Și cred că-l va ierta, căci nu numai mie, ci probabil multora, ne-a dat, prin cîntecele lui simple, fără pretenții de cine știe ce mare compozitor și cîntăreț, un pic de senin, un colțișor de copilărie, un dram de bucurie sinceră. Iar a bucura oamenii este bineplăcut Domnului.

Niciun comentariu: