Din frumuseţile de nedescris ale Ortodoxiei

Sfântul Siluan Athonitul:
Inima mea s-a îndrăgostit de Tine, Doamne, şi de aceea tânjesc după Tine şi Te caut cu lacrimi. Tu ai împodobit cerul cu stele, văzduhul cu nori, pământul cu mări, râuri şi grădini înverzite în care cântă păsări, dar sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine şi nu mai vrea să privească această lume, cu toată frumuseţea ei. Pe Tine singur te doreşte sufletul meu, Doamne. Privirea Ta liniştită şi blândă eu nu o pot uita şi Te rog cu lacrimi: “Vino şi Te sălăşluieşte întru mine şi curăţeşte-mă de toată întinăciunea. Tu vezi din înălţimea sfintei Tale slave cum tânjeşte sufletul meu după Tine; nu mă lăsa pe mine, robul Tău; auzi-mă când strig Ţie ca Proorocul David: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.

Sfăntul Teofan Zavoratul:
Acesta este chipul oamenilor care trăiesc liniştiţi din avutul lor. În jurul lor, lucrurile s-au rănduit nu prea rău; ei s-au obişnuit cu această rânduială; nu au nici un gând, nici trebuinţă s-o schimbe, ori s-o înlocuiască şi se tem să facă vreun pas nou. Simţind totuşi că dacă va veni poruncă de sus, frica de Dumnezeu şi conştiinţa îi vor sili să lepede cele vechi şi să primească cele noi, ei fug din rasputeri de astfel de prilejuri, aşa încât, luând ca îndreptăţire neştiinţa, să poată vieţui liniştiţi cu vechile lor obiceiuri. Aşa sunt cei care se tem să citească Evanghelia şi cărţile Sfinţilor Părinţi, precum şi să poarte convorbiri duhovniceşti, de frică să nu-şi zgândăre conştiinţa, care dacă se va trezi, va începe să-i silească a lepăda unele şi a primi altele”.