„M-am apucat de pictat” se întoarce – Floarea soarelui

Ulei pe pînză, 30/40cm

Exponate şi specimene

„Căci comune sunt legile firii pentru toţi oamenii, de a ascunde în pămînt pe cel care a murit şi mormîntului a-l preda şi în sînurile maicii tuturor, ale pămîntului, a-l înveşmînta. Şi aceste legi nu le-a schimbat vreodată nici grecul, nici barbarul, nici scitul, nici vreunul mai sălbatic dintre aceia, şi astfel sunt sfinte şi de toţi respectate” Sfîntul Ioan Gură de Aur

S-au scris multe despre expoziţia „Human Body” de la Muzeul Antipa. Susţinătorii ei fervenţi afirmă că este un act ştiinţific, de cunoaştere, educativ şi totodată artistic. Mă rezum doar la această scurtă introducere, trecînd direct la cuprins.

Părerea mea e că singurul aspect ştiinţific (sau, mai degrabă tehnologic) al expoziţiei este dat de procedura plastinaţiei. În rest, a expune nişte cadavre în diverse poziţii, aşa cum am văzut în fotografiile din presă, este o profanare, o bătaie de joc. Este o diferenţă  ca de la cer la pămînt între demersul ştiinţific, anatomic, medical şi un cadavru descărnat care joacă tenis. În sălile de disecţie de la medicină nu cred că cineva ia două cadavre şi le aşază în poziţii sexuale sau jucănd cărţi, pretinzînd că în acest fel ridică nivelul de cunoaştere pe noi culmi şi, totodată, realizează şi o operă de artă. Doar o minte bolnavă ar fi în stare de aşa ceva. La fel cum cei mai mulţi care vizitează expoziţia, din curiozitate şi "deschidere", dau dovadă de o adaptare la tiparele bolnave ale mentalităţii luciferice contemporane: răsturnarea valorilor, demitizarea şi desacralizarea vieţii, redefinirea esteticului, desensibilizarea faţă de suferinţă şi moarte, percepţia exclusiv biologică a fiinţei umane etc. La care se adaugă şi fascinaţia morbidului, poate cea mai comună trăsătură a vizitatorilor, chiar dacă nu pe deplin conştientizată şi mai deloc recunoscută, dar speculată financiar din plin de păpuşarii necrofili, întreprinzătorii urmaşi ai lui Mengele care, pesemne, jubilează din infern.

Trăim extensiile apoteotice ale demascării şi reeducării sub toate aspectele lor, începute cîndva de ideologii şi aplicanţii terorismului (cultural) marxist, care acum îşi arată roadele prin omul nou pe care l-au făurit. De la comunişti încoace, demascarea, atît personală cît şi de ordin general, cu toate tentaculele ei, este cuvintul de ordine. Lumea nu mai trebuie să fie cea pe care o ştiam noi, în care am fost educaţi şi în care ne-am format cu naivitate infantilă, cea a misterului revelat de Dumnezeu, cu înţelepciune, treptat, pe măsura maturităţii noastre, ci una a dezvăluirilor abrupte, a demistificării scormonitoare. În cultura morţii cadavrele devin opere de artă. Frumosul este relativ, iar dacă e relativ poate fi pus la îndoială, îl putem dezbate pînă la desfiinţare. Suntem ceea ce suntem, biologie pură, produse fizico-chimice. Exponate şi specimene, după cum s-au exprimat organizatorii. Pînă şi iubirea ajunge să fie demitizată, descompusă în bucăţi, disecată, eviscerată, interpretată, redusă tot la fenomene perfect studiabile în laboratoarele ştiinţei. Ajungem să cautăm cu aviditate oroarea, ca un înlocuitor al sublimului. Ce dacă Dumnezeu ne-a creat cu o epidermă opacă, plăcută la atingere, spre a ne desfăta simţurile (şi) cu frumuseţea trupului uman? Mai departe preluăm „noi”, deştepţii lumii, să vă arătăm cum stau treburile. Nu ne mai mulţumim cu nuditatea, care a devenit un fapt banal, cotidian, acum dăm de-o parte si epiderma spre a ne arăta în adevărata lumină a goliciunii noastre biologice, din care a fost alungată orice urmă de spiritualitate, căci spiritul, nu-i aşa, e un concept abstract sau, în cel mai bun caz, o rezultantă a unor procese neuronale. Ce atîta poezie, flori şi parfumuri? Nu suntem decît miesme, bacterii de putrefacţie, umori, descompunere. Nu credeţi?! Veniţi să vedeţi expoziţia, acolo veţi avea revelaţia descătuşantă şi veţi experimenta pe viu metanoia adevărului. Mai ales copiii trebuie educaţi în amănunt, de la fibră la tendon, că lumea nu este decît un construct uman perfect dezasamblabil, acum, că Dumnezeu a murit. Ştiinţa este noul dumnezeu al omenirii. Sau banul. Sau amîndoi. A, mai e şi sexul. Şi iată că o punem de-o nouă sfînta treime în numele căreia ucidem şi expunem totul, chiar şi inocenţa copiilor care, nu-i aşa, sub 7 ani au acces liber la spectacolul ştiinţific al morţii.