17 martie 2015

Educatul de ProTV

Am senzaţia că pentru unii, destul de mulţi, ProTv este lumina cea de sus care pătrunde în case şi în suflete, „Televiziunea" în Sine, mentorul şi modelul civilizaţional absolut. Este Weltanschauung-ul românului de rînd care, seară de seară, alături de o bere, îşi petrece orele de abdicare spirituală hipnotizat fatal de Andreea Esca (un fel de Circe a modernităţii româneşti, emblemă cu valoare de fetiş a deschiderii cugetului şi emancipării de trecutul revolut) şi celelalte „vedete Pro”. Este inutil să afirm că, sub acest patronaj select şi dezirabil, pentru educatul de ProTv versiunea oficială a realităţii care îi pătrunde seară de seară în cămin prin fereastra micului sau, după posibilităţi, mai marelui său ecran are valoare absolută, suspendînd raţiunea, ca o emanaţie a divinului. De aceea, educatul de ProTv, la fel ca şi gînsacul lui Eminescu, are doar certitudini, transformîndu-se la rîndul lui într-o portavoce monocordă a establishmentului, fiind pro faţă de aproape orice: pro-Basescu (îi „face” pe fraieri), pro-Iohannis (că e anti-Ponta), pro-servicii, pro-supraveghere electronică (fiindcă nu are nimic de ascuns), pro-procurori, pro-american, pro-european, pro-educaţie sexuală din fragedă pruncie („oricum află şi ştiu mai multe decît noi”), pro-avort („decît să n-aibă ce mînca...”), pro-homosexualitate (cu varianta „mi se rupe atîta timp cît nu mă afectează”), pro-distracţie la maxim („în viaţă, cu asta rămîi!”), pro-Becali (băiat de băiat), pro-Sport, dar anti-biserică (popii...), anti-tradiţii, anti-memorie, anti-educaţie, anti-maniere („să se descurce, să nu fie prost”) şi ştie exact că ruşii vor să ne cotropească, dar americanii nu vor nimic de la noi, însă ne apără că sînt buni şi ruşii răi, fără rest. Pentru el alte variante posibile şi suficient de probabile i se par halucinante (că tot e un termen la modă!) şi cu un iz de conspiraţie habotnică, iar principiile, demnitatea, verticalitatea sînt vorbe-n vînt mirosind a rahatul cu care asociază cam tot timpul România, ţara din care s-ar vrea zburat cît mai departe dacă ar fi posibilităţi. Dar, cum posibilităţi nu sînt, aşteaptă în fotoliu, comod, cu o bere alături, marele spectacol ProTv, care iată, începe. Adormire plăcută!