01 septembrie 2007

Un text găsit într-un sertar

Ce au visat?

A fost odată un decembrie când speranţa noastră a încolţit din pământul îngheţat în care coborau spre odihnă veşnică trupurile a sute de tineri. Pentru o clipă, fluturi naivi şi inconştienţi, ne-am avântat spre lumină, dar vai, ne-am ars aripile! Şi acum ne zbatem undeva, în umbra unor mâini păgâne, neştiind dacă ea, speranţa, ne-ar mai putea măcar ajunge.
Marasmul a devenit un cuvânt la modă. Existenţa işi poartă, ca unică avere, zdrenţele ce abia de mai reuşesc să-i acopere goliciunea şi mizeria, şi nu mai ai timp să priveşti, sau priveşti cu ochi inexpresivi şi indiferenţi, cum marionete umane sunt manevrate spre ţeluri obscure de sfori mai mult sau mai puţin vizibile, cum corupţia şi minciuna deschid culoare şi spaţii de acţiune din ce în ce mai largi ambiţiilor personale şi neruşinării, cum ura pătrunde societatea tot mai adânc, asemeni unui puroi, învrăjbind oameni care până mai ieri erau prieteni. Vulgaritatea patriotardă însămânţează în rândul mulţimilor uşor impresionabile idei aşa zis “ înălţătoare şi nobile” izvorăte din conştiinţe murdare şi găunoase. Căutăm revanşa fără a ţine seama că dacă ne răzbunăm pe istorie, istoria se va răzbuna pe noi. Nevoile de tot felul şi sărăcia îşi arată colţii şi ne abat privirile de la copiii care cerşesc dezbrăcaţi în mijlocul străzii şi care nu au de unde afla că Soarele a fost creat să strălucească la fel pentru toţi.
Privind în jur nu-ţi vine să crezi că au existat nişte zile de decembrie când libertatea stropită cu sange ne-a unit pentru o clipă într-o unică şi mare iubire, dăruită nouă de cei ce ne-au iubit cel mai mult şi care au oprit cu piepturile lor gloanţele pornite din beznă. Cine ar fi crezut în acele zile că va veni o vreme când se vor ridica iar glasuri predicatoare nostalgice ale “măreţelor înfăptuiri”, că libertatea îşi va pierde atât de devreme strălucirea făcându-i pe unii să regrete negura vieţii din spatele “cortinei”, fără orizonturi, dar sigură.
Razele de lumină care ne ating sunt încă slabe şi speranţele ca ceaţa să se împrăştie curând sunt minime. Oare asta au visat eroii din decembrie?

Cluj, 9 decembrie 1992