18 aprilie 2013

„M-am apucat de pictat” se întoarce – Floarea soarelui

Ulei pe pînză, 30/40cm

2 comentarii:

silvia spunea...

Ce frumos! Bravo ţie!Anul trecut, pe timpul secetei, trecînd printre lanurile de floarea soarelui cu căpşoarele plecate şi veştede, m-am întristat.Le-am simţit ca pe nişte fiinţe dragi şi năpăstuite. Cîteodată prea mult soare dăunează chiar şi celor care îl iubesc.

Cătălin Mareş spunea...

Întîmplarea pe care ai evocat-o mi-a amintit de una din copilărie. Era primăvară şi bunicul meu curăţa viţa din curte, iar în locurile tăiate pica seva. L-am întrebat de ce şi mi-a spus că aşa plînge viţa cînd o tai. Apoi am dispărut şi m-au găsit, îngrijoraţi, după vreo jumătate de oră, în dormitor, cu ochii plini de lacrimi. La început n-am vrut să spun de ce plîng, apoi am cedat şi, printre suspine le-am zis: Pentru că plînge viţaaa!