Myrdal, iubito!
Îmi spuneai azi că am momente cand sunt „sclipitor” (te contrazici, chiar tu ai afirmat - prieteneşte, recunosc - de nenumărate ori în ultimul timp că sunt prost) şi că te supără faptul că nu am curaj să ies în faţă, să mă afirm, că nu dau doi bani pe părerile mele şi că socot că nu are nimeni nevoie de ele. Care sunt, de fapt, aceste pareri ? În cele mai multe cazuri nu fac decât să repet, neconvingător, unele rostiri spuse de altii, mult mai învăţaţi şi mai cultivaţi decăt mine şi pe care le-am adoptat şi eu ca lucruri pe care să-mi sprijin mersul meu prin lume. De aici provin şi confuzia, amestecarea, superficialitatea, contradicţia argumentărilor mele, tocmai pentru că nu sunt susţinute de o baza reală, de un fond de cunoştinţe solid şi de o gândire sistematică şi exersată, capabilă să emită judecaţi pornind de la premise. Sunt încă departe de a formula ceva nou, care să mă definească şi să mă scoată din mulţime, şi Dumnezeu ştie dacă voi reuşi vreodată aşa ceva. Lacunele mele cognitive sunt mult prea evidente şi nu ştiu sigur dacă mai pot recupera mare lucru la vârsta asta. Ar trebui să încep o re-culturalizare (nu cred că acel „re” din faţa are vreun rost, totuşi îl las acolo), dar cred că timpul este cam înaintat pentru lecturi elementare, exerciţii de logică deductivă, de asemenea elementare şi alte lucruri pe care ar fi trebuit să le fac acum 20 de ani. Mă uit la mine şi văd rezultatul literaturii SF şi a muzicii rock. Ani buni de-a rândul în asta a constat singura mea legatură cu cultura şi consideram că sunt „tare” şi nonconformist. A trecut vremea, am renunţat şi la SF şi la rock, nu mai sunt un rebel (nici nu m-a caracterizat această atitudine, o „practicam” doar ca pe un fel de protest faţă de prostia şi înregimentarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate care trebuia să creeze „omul nou”, un fel de dobitoc fără trăiri şi cu nevoile satisfăcute raţionalizat, pe cartelă) pentru că nu am mai simţit nevoia să fiu, atunci când „stimulii” au dispărut. Dar nici nu am evoluat în vreun fel, ci am stătut în acea mediocritate pe care o acuzam atunci la alţii dar pe care la mine n-o sesizam, rămânând, poate, doar un tip bun la suflet şi bine intenţionat. Şi, din păcate, doar atât. Dar vom mai discuta şi voi mai scrie pe tema asta.
Îmi spuneai azi că am momente cand sunt „sclipitor” (te contrazici, chiar tu ai afirmat - prieteneşte, recunosc - de nenumărate ori în ultimul timp că sunt prost) şi că te supără faptul că nu am curaj să ies în faţă, să mă afirm, că nu dau doi bani pe părerile mele şi că socot că nu are nimeni nevoie de ele. Care sunt, de fapt, aceste pareri ? În cele mai multe cazuri nu fac decât să repet, neconvingător, unele rostiri spuse de altii, mult mai învăţaţi şi mai cultivaţi decăt mine şi pe care le-am adoptat şi eu ca lucruri pe care să-mi sprijin mersul meu prin lume. De aici provin şi confuzia, amestecarea, superficialitatea, contradicţia argumentărilor mele, tocmai pentru că nu sunt susţinute de o baza reală, de un fond de cunoştinţe solid şi de o gândire sistematică şi exersată, capabilă să emită judecaţi pornind de la premise. Sunt încă departe de a formula ceva nou, care să mă definească şi să mă scoată din mulţime, şi Dumnezeu ştie dacă voi reuşi vreodată aşa ceva. Lacunele mele cognitive sunt mult prea evidente şi nu ştiu sigur dacă mai pot recupera mare lucru la vârsta asta. Ar trebui să încep o re-culturalizare (nu cred că acel „re” din faţa are vreun rost, totuşi îl las acolo), dar cred că timpul este cam înaintat pentru lecturi elementare, exerciţii de logică deductivă, de asemenea elementare şi alte lucruri pe care ar fi trebuit să le fac acum 20 de ani. Mă uit la mine şi văd rezultatul literaturii SF şi a muzicii rock. Ani buni de-a rândul în asta a constat singura mea legatură cu cultura şi consideram că sunt „tare” şi nonconformist. A trecut vremea, am renunţat şi la SF şi la rock, nu mai sunt un rebel (nici nu m-a caracterizat această atitudine, o „practicam” doar ca pe un fel de protest faţă de prostia şi înregimentarea societăţii socialiste multilateral dezvoltate care trebuia să creeze „omul nou”, un fel de dobitoc fără trăiri şi cu nevoile satisfăcute raţionalizat, pe cartelă) pentru că nu am mai simţit nevoia să fiu, atunci când „stimulii” au dispărut. Dar nici nu am evoluat în vreun fel, ci am stătut în acea mediocritate pe care o acuzam atunci la alţii dar pe care la mine n-o sesizam, rămânând, poate, doar un tip bun la suflet şi bine intenţionat. Şi, din păcate, doar atât. Dar vom mai discuta şi voi mai scrie pe tema asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu