Sunt unii care, mânaţi de un soi de înţelegere mai anevoioasă a lucrurilor, consideră, în spiritul corect politic al vremurilor de azi, că atunci când îl evocăm pe Eliade, de exemplu, musai să amintim şi de simpatiile sale legionare din tinereţe. Asta pentru echidistanţă, susţin ei. De parcă, puse într-o balanţă, vederile lui de atunci ar atârna la fel de greu cu zecile de ani care au urmat, timp în care şi-a arătat adevărata măsură. Se uită, probabil, că Sfântul Pavel i-a prigonit pe primii creştini dintr-un exces de zel juvenil, dar asta nu l-a împiedicat să devină cel mai mare apostol al creştinătăţii şi să aibă parte de moarte mucenicească – încununare a unui demers total opus celui din tinereţe. Se pare că unii ca aceştia prezintă un soi de „fotofobie” selectivă, preferând întunecimile derizorii şi timpurii din biografiile celor vizaţi luminii pe care aceştia au răspândit-o ulterior. Cine a citit viaţa lui Valeriu Gafencu, deja propus pentru canonizare în BOR, sau a parinţilor Arsenie Papacioc ori Calciu-Dumitreasa ştie despre ce e vorba.
Fiind mai intâi de toate ortodox, departe de mine încercarea de a-l mitologiza pe Eliade punându-l alături de Apostolul Pavel. Prietenii ştiu de ce! Poate că exemplul ales nu e cel mai bun, dar nu asta e important. Ceea ce vreau să subliniez este că se încearcă, în unele medii, aruncarea unui soi de anatema asupra unor personalităţi marturisitoare până la jertfă ala Ortodoxiei pornind de la o perioadă controversată a trecutului lor, omiţându-se intenţionat ceea ce au devenit până în final. În trecutul legionar stă sfinţenia părinţilor Arsenie Papacioc şi Arsenie Boca (ultimul nici măcar n-a avut legături cu Mişcarea Legionară, dar se insinuează discret contrariul) sau moartea martirică a lui Valeriu Gafencu? În definitiv, până la un punct, toţi suntem prizonierii istoriei. Însă aceşti oameni aflaţi atunci sub vremi şi-au depăşit această limitare ulterior şi ar trebui cinstiţi pentru asta şi pentru ceea ce ne-au lăsat. Poate că Dumnezeu încă ne mai îndură şi pentru rugăciunile pe care ei I le-au adus. Nu contează cât bine au făcut şi încă mai fac, e mai important dosarul? Ştiu că anumite cercuri sunt deranjate pentru ca pe unii ca aceştia se sprijină curentul conservator din interiorul Ortodoxiei, cel care nu vede cu ochi buni lepădarea valorilor fundamentale ale acestui neam de către actualii potentaţi (şi nu numai). Potentaţi care, iresponsabili şi obedienţi, adevărate „cozi de topor ale Apusului” după cum i-a numit părintele Arsenie Boca, sunt locomotiva unui fenomen aflat pe cale de a se extinde şi prin care, chiar noi, românii, cu tradiţiile şi credinţa noastră am putea deveni nişte exponate în muzeele unei lumi căzute sub tăvălugul fundamentalismului democratic corect politic, din care a fost eradicată orice referire la sfinţenie. Să nu fie!
Fiind mai intâi de toate ortodox, departe de mine încercarea de a-l mitologiza pe Eliade punându-l alături de Apostolul Pavel. Prietenii ştiu de ce! Poate că exemplul ales nu e cel mai bun, dar nu asta e important. Ceea ce vreau să subliniez este că se încearcă, în unele medii, aruncarea unui soi de anatema asupra unor personalităţi marturisitoare până la jertfă ala Ortodoxiei pornind de la o perioadă controversată a trecutului lor, omiţându-se intenţionat ceea ce au devenit până în final. În trecutul legionar stă sfinţenia părinţilor Arsenie Papacioc şi Arsenie Boca (ultimul nici măcar n-a avut legături cu Mişcarea Legionară, dar se insinuează discret contrariul) sau moartea martirică a lui Valeriu Gafencu? În definitiv, până la un punct, toţi suntem prizonierii istoriei. Însă aceşti oameni aflaţi atunci sub vremi şi-au depăşit această limitare ulterior şi ar trebui cinstiţi pentru asta şi pentru ceea ce ne-au lăsat. Poate că Dumnezeu încă ne mai îndură şi pentru rugăciunile pe care ei I le-au adus. Nu contează cât bine au făcut şi încă mai fac, e mai important dosarul? Ştiu că anumite cercuri sunt deranjate pentru ca pe unii ca aceştia se sprijină curentul conservator din interiorul Ortodoxiei, cel care nu vede cu ochi buni lepădarea valorilor fundamentale ale acestui neam de către actualii potentaţi (şi nu numai). Potentaţi care, iresponsabili şi obedienţi, adevărate „cozi de topor ale Apusului” după cum i-a numit părintele Arsenie Boca, sunt locomotiva unui fenomen aflat pe cale de a se extinde şi prin care, chiar noi, românii, cu tradiţiile şi credinţa noastră am putea deveni nişte exponate în muzeele unei lumi căzute sub tăvălugul fundamentalismului democratic corect politic, din care a fost eradicată orice referire la sfinţenie. Să nu fie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu