Chiar de la prima ochire, revista CoolGirl, subintitulată “Cea mai tare revistă pentru fete”, apare ca o publicaţie al cărei target îl constituie adolescentele, în special fetele sub 18 ani, minore adică. Atenţie mame! Nu cumpăraţi revista aceasta fiicelor dvs. decât dacă doriţi să le obişnuiţi, în cel mai pur stil actual, a fi preocupate mai ales de felul în care arată, de farduri, de vestimentaţia roză şi cât mai sexy, de băieţii macho, de discoteci şi distracţie şi de fericirile sexuale, adică să le transformaţi în fetiţe vesele, curvuliţe dezinhibate şi “orientate” care ştiu să-şi trăiască viaţa, piţipoance mai pe scurt, că tot e termenul la modă. Pentru aceasta vă ajut cu o trimitere, la sfârşitul acestui articol, către un blog în care apar câteva extrase de pe forumul acestei reviste, forum unde veţi găsi frecvent copile de 11-14 ani, aflate deci la vârstă la care, în mod normal, inocenţa ar trebui să fie încă la ea acasă şi buchia cărţii preocuparea de căpătâi, discutând agramat şi relaxat în special despre sex, dând dovadă de cunoştinţe avansate în domeniu mai ceva decât adulţii. Iar dacă uneori, vreunul din aceştia, rătăcit pe acolo, le mai adresează consternat câte o mustrare, copilele cu pricina nu se sfiesc a-l trata cu superioritate, dându-i chiar şi lecţii.
În situaţii de genul ăsta, adepţii noii “morale” a miserupismului* ar putea aduce următorul argument:
- Hm, şi ce-i cu asta? Evoluăm, nu mai suntem inapoiaţi ca pe vremea bunicii, când trebuia să te căsătoreşti virgină. Un om cu bun simţ ar răspunde că dacă a evolua înseamnă a omorî pe la 11-12 ani cea mai frumoasă perioadă a vieţii, copilăria, cu ochii ei mari şi întrebători şi a o arunca în mizeria concupiscenţei, a trivialului, sordidului şi a patimilor desfrânate atât de devreme, atunci mai va! Şi la ce bun să mai facem copii dacă le retezăm aripile îngereşti atunci când încă mai pot zbura?
Inocenţa este farmecul copilăriei, iar pierderea ei o mare dramă. Din păcate, mulţi părinţi consideră inocenţa un obstacol în calea emancipării, încurajându-şi deci copiii spre a căpăta, de la o vârstă cât mai fragedă, “abilităţile” adulţilor în cât mai diverse domenii. Ajungi astfel să vezi, de exemplu, copii care vorbesc şi se exprimă ca la uşa cortului, însoţiţi de hlizelile părinţilor sau copile de 7-8 ani care sunt încurajate de mamele lor să folosească tot felul de farduri şi podoabe pe motivul ca aşa e normal, că sunt fetiţe şi trebuie şi ele să “ştie”. Motivele unui asemenea comportament sunt diverse, mergând de la părerea superficială că aflând multe se realizează o educaţie modernă, în pas cu vremurile până la cea şi mai superficială, vehiculată de miserupiştii amintiţi, care afirmă că interdicţiile n-au nici un rost pentru că până la urma tot află. În esenţă este vorba de un alt fel de abandon familial a cărui primă cauză este depărtarea de credinţa şi de valorile reale care trebuie transmise noilor generaţii, considerate de unii ca fiind depăşite, coroborată cu părerea eronată că educaţia ar trebui să cadă pe umerii instituţiilor (grădiniţă, şcoală) sau ai bunicilor (din lipsă de timp!) şi mai ales cu comoditatea, dezinteresul, nepăsarea şi egoismul, pe scurt iresponsabilitatea. Părinţii iresponsabili uită cu seninătate de copilul căruia i-au dat viaţă, preocupaţi de a-şi trăi propria viaţă. Abandonat în faţa televizorului sau calculatorului, de cele mai multe ori fără nici un fel de supraveghere, acel copil suferă neştiut din cauza lipsei lor de interes şi afecţiune şi, debusolat şi fără îndrumare, se “educă” singur, adoptând valorile pe care le receptează de acolo. Refuzat de părinţi îşi suplineşte nevoia de dragoste cu surogatul “iubirii” servit din abundenţă atât pe internet cât şi pe toate canalele media, sexul, în care, cu timpul, devine “expert”.
* Pentru cei mai în vârstă: Miserupism – curent la modă, ai cărui adepţi fac apoximativ următoarea afirmaţie: “Mi se rupe-n paişpe de tot ce se întâmplă în jurul meu, îmi trăiesc viaţa!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu