Un personaj

De câţiva ani, celui ce intră pe diverse forumuri şi stăruie ceva timp pe acolo, îi este aproape imposibil ca, la un moment dat, să nu facă cunoştinţă cu un personaj extrem de activ, neliniştit şi insistent, care propune subiecte de discuţie aiuritoare şi fără nici o finalitate aparentă. Ipochimenul respectiv aduce, încă de la primul contact, un aer dificil de respirat şi de asimilat pentru cei hălăduitori pe respectivele aşezăminte virtuale, cei mai mulţi fiind “specializaţi” în vorba goală, miştocară şi băşcălioasă. Mesajele revoluţionare din posturile încă nenumitului fac notă discordantă în flecăreala şi frivolitatea generale, reuşind, în cele mai dese cazuri şi într-un timp de la foarte scurt la scurt, anti-performanţa respingerii cvasi-generale, în ciuda faptului că individul cheamă la Comunicare şi la strategii de realizare a acesteia cu o exaltare şi un avânt neobosite.

M-am întrebat adesea ce nu merge şi unde este buba, incompatibilitatea. N-am aflat un răspuns, doar mi-am dat cu presupusul. Presupun, deci, ori că domnul respectiv este dus rău, n-are toate ţiglele pe casă, cum se zice acum, ori că n-are alternative din cauza surghiunirii sale din mediile ceva mai răsărite în care ar fi vrut să evolueze, ori că îşi alege prost adresanţii din nepricepere, astfel încât, cu mici excepţii, aceştia nu au calităţile cerute de demersul stimabilului. Stimabil care, având în vedere biografia-i bogată în ale scrisului, este de toata stima, de unde şi greu de crezut că ar putea, deci, pica în unele zone ale ariei mele de presupuneri. Înseamnă (tot deci), că vălurirea în care se nelinişteşte subiectul rândurilor mele cere nişte calităţi greu de găsit în oceanul eterogen şi cosmopolit al Internetului şi ar mai putea însemna şi faptul că imaginea şi strategiile de comunicare inedite şi cu iz de marcă înregistrată pe care încearcă să le dezvolte cu limbajul "insurgent", mobilizator, exaltat şi uşor ridicol sunt nepotrivite momentului, ele aducând cu teribilismele expirate ale adolescenţei bunicilor nostri (Tigrilor…!). Nu ştiu dacă domnul Ovidiu Bufnilă (na, că l-am deconspirat!) a avut până acum vreo izbândă în această iniţiativă solitară şi inedită de detectare a unor eventuale asperităţi în Universul ficţional vălurit şi văluritor (sic!) în care navighează, însă e clar că pavilionul ce-l arborează este al unui veşnic şi neobosit căutător al riscului şi nonconformismului.