„Căci comune
sunt legile firii pentru toţi oamenii, de a ascunde în pămînt pe cel care a
murit şi mormîntului a-l preda şi în sînurile maicii tuturor, ale pămîntului,
a-l înveşmînta. Şi aceste legi nu le-a schimbat vreodată nici grecul, nici
barbarul, nici scitul, nici vreunul mai sălbatic dintre aceia, şi astfel sunt
sfinte şi de toţi respectate” Sfîntul Ioan Gură de Aur
S-au scris
multe despre expoziţia „Human Body” de la Muzeul Antipa. Susţinătorii ei
fervenţi afirmă că este un act ştiinţific, de cunoaştere, educativ şi totodată
artistic. Mă rezum doar la această scurtă introducere, trecînd direct la
cuprins.
Părerea mea e
că singurul aspect ştiinţific (sau, mai degrabă tehnologic) al expoziţiei este
dat de procedura plastinaţiei. În rest, a expune nişte cadavre în diverse
poziţii, aşa cum am văzut în fotografiile din presă, este o profanare, o bătaie
de joc. Este o diferenţă ca de la cer la
pămînt între demersul ştiinţific, anatomic, medical şi un cadavru descărnat
care joacă tenis. În sălile de disecţie de la medicină nu cred că cineva ia
două cadavre şi le aşază în poziţii sexuale sau jucănd cărţi, pretinzînd că în
acest fel ridică nivelul de cunoaştere pe noi culmi şi, totodată, realizează şi
o operă de artă. Doar o minte bolnavă ar fi în stare de aşa ceva. La fel cum
cei mai mulţi care vizitează expoziţia, din curiozitate şi
"deschidere", dau dovadă de o adaptare la tiparele bolnave ale
mentalităţii luciferice contemporane: răsturnarea valorilor, demitizarea şi
desacralizarea vieţii, redefinirea esteticului, desensibilizarea faţă de
suferinţă şi moarte, percepţia exclusiv biologică a fiinţei umane etc. La care se adaugă şi fascinaţia
morbidului, poate cea mai comună trăsătură a vizitatorilor, chiar dacă nu pe
deplin conştientizată şi mai deloc recunoscută, dar speculată financiar din
plin de păpuşarii necrofili, întreprinzătorii urmaşi ai lui Mengele care,
pesemne, jubilează din infern.
Trăim
extensiile apoteotice ale demascării şi reeducării sub toate aspectele lor,
începute cîndva de ideologii şi aplicanţii terorismului (cultural) marxist,
care acum îşi arată roadele prin omul nou pe care l-au făurit. De la comunişti
încoace, demascarea, atît personală cît şi de ordin general, cu toate
tentaculele ei, este cuvintul de ordine. Lumea nu mai trebuie să fie cea pe care o ştiam
noi, în care am fost educaţi şi în care ne-am format cu naivitate infantilă, cea
a misterului revelat de Dumnezeu, cu înţelepciune, treptat, pe măsura
maturităţii noastre, ci una a dezvăluirilor abrupte, a demistificării
scormonitoare. În cultura
morţii cadavrele devin opere de artă. Frumosul este relativ, iar dacă e relativ
poate fi pus la îndoială, îl putem dezbate pînă la desfiinţare. Suntem ceea ce
suntem, biologie pură, produse fizico-chimice. Exponate şi specimene, după cum
s-au exprimat organizatorii. Pînă şi iubirea ajunge să fie demitizată,
descompusă în bucăţi, disecată, eviscerată, interpretată, redusă tot la
fenomene perfect studiabile în laboratoarele ştiinţei. Ajungem să cautăm cu
aviditate oroarea, ca un înlocuitor al sublimului. Ce dacă Dumnezeu ne-a creat
cu o epidermă opacă, plăcută la atingere, spre a ne desfăta simţurile (şi) cu
frumuseţea trupului uman? Mai departe preluăm „noi”, deştepţii lumii, să vă
arătăm cum stau treburile. Nu ne mai mulţumim cu
nuditatea, care a devenit un fapt banal, cotidian, acum dăm de-o parte si
epiderma spre a ne arăta în adevărata lumină a goliciunii noastre biologice,
din care a fost alungată orice urmă de spiritualitate, căci spiritul, nu-i aşa,
e un concept abstract sau, în cel mai bun caz, o rezultantă a unor procese
neuronale. Ce atîta poezie, flori şi parfumuri? Nu suntem decît miesme,
bacterii de putrefacţie, umori, descompunere. Nu credeţi?! Veniţi să vedeţi
expoziţia, acolo veţi avea revelaţia descătuşantă şi veţi experimenta pe viu
metanoia adevărului. Mai ales copiii trebuie educaţi în amănunt, de la fibră la
tendon, că lumea nu este decît un construct uman perfect dezasamblabil, acum,
că Dumnezeu a murit. Ştiinţa este noul dumnezeu al omenirii. Sau banul.
Sau amîndoi. A, mai e şi sexul. Şi iată că o punem de-o nouă sfînta treime în
numele căreia ucidem şi expunem totul, chiar şi inocenţa copiilor care, nu-i
aşa, sub 7 ani au acces liber la spectacolul ştiinţific al morţii.
