Nimic nou

Eram odată o mare,
Iar tu erai apa care mă umplea.
Undele tale, înfiorate,
Alergau tremurînd către maluri,
Plîngeau în tăcere pe ţărmuri,
Oglindeau neştiute-nălţimi înstelate.
Furtunile tale îmi tulburau adîncurile -
Nisipuri mişcătoare.
Dar acum apa a dispărut dintr-o dată
Şi am rămas uscat,
Ca o orbită goală
Privind infinitul.   (C.M.)