15 aprilie 2007

"Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Această mărturisire de credinţă a Sf. Apostol Toma mi-a reînsufleţit adeseori propria-mi credinţă eşuată prin mlaştinile derizoriului şi prozaicului, m-a tras în sus cu o mână nevăzută din mocirla grijilor şi păcatelor zilnice, m-a adus la lumină din întunericul depărtării de Dumnezeu. Cataclismul căderii ne-a transformat în fiinţe cu precădere materiale şi materială a devenit şi raţiunea, ajunsă astfel incapabilă de a crede sau accepta fapte ce pot răsturna sau anula legile firii şi nu cred că altcineva ar fi putut avea alta reacţie în faţa evidenţei Minunii minunilor. Am încercat uneori un exerciţiu de imaginaţie, punându-mă în poziţia Tomei în momentul vederii Domnului Iisus şi, de fiecare dată, acelaşi cutremur mi-a străbătut întreaga fiinţă. Acelaşi fior, aceeaşi bucurie, aceeaşi smerenie. Câţi dintre noi nu se regăsesc în poziţia apostolului atunci când vine vorba de cel mai important eveniment din istoria lumii, Învierea Domnului? Căţi dintre noi nu au repetat aceste vorbe ale Tomei ce au valenţa unui strigăt al eliberării din cele mai crunte tenebre şi lanţuri ale firii.