Întâmplarea a făcut sa mă întâlnesc de curând cu un fost coleg, camarad - n-am ştiut niciodată cum se numesc - de armată. Din vorba în vorbă şi-a adus aminte că una din preocupările mele era să desenez, mai ales când pierdeam timpul ca santinelă, încălcând astfel consemnul (aoleu, m-am dat de gol!). Ajuns acasă m-am apucat de căutat prin tot felul de hârţoage până am găsit câteva din portretele făcute pe genunchi la vremea aceea. Iată-le:
01 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Interesant. Ma surprinzi cu atatea talente !
Eu m-am obisnuit cu ele. Dovada sta faptul ca au ramas doar la stadiul de talent, si cam atat. :)
Trimiteți un comentariu