Nu pot vedea lumea ca pe o autocreaţie bezmetică şi impersonală, dominată de hazard, ci ca pe lucrarea unui Creator, care pe lângă toate însuşirile cunoscute este şi cel dintâi şi cel mai desăvârşit artist, Cel ce îl cheamă pe om să-i descopere şi să-i admire creaţia. Când am asistat la eclipsa din '99 m-am gândit că Cineva chiar a vrut să vedem acel spectacol mareţ şi fascinant al naturii. Gingăşia şi frumuseţea ei cum au aparut? Cine dă culori florilor? Mă îndoiesc de faptul că materia ar avea nevoie de estetic, ei îi este suficientă eficienţa.
Măsura evoluţiei umane nu are ca referinţă soluţia amorala a paradigmei evoluţioniste ştiinţifice sau atee. În ce mă priveşte am simţit că am evoluat cu adevărat abia cand mi-am dat seama că ştiinţa şi filosofia nu oferă răspunsuri şi nici soluţii la întrebările fundamentale, pentru că nu pot trece de limitele materiale fireşti în care se înscriu, ci numai raportarea la Dumnezeu. Pascal, acest mare mistic al occidentului, pe care mulţi îl citează cu aşa-zisul pariu enunţat de el, a spus în Cugetarile sale o vorba care mie îmi place în mod deosebit sî care arată măreţia omului în calitate de chip al lui Dumnezeu, şi întru asemănare cu Acesta şi superioritatea lui în faţa Universului impersonal: "Universul, în imensitatea lui, mă înghite ca pe o nimica toată. Prin gândire, eu îl cuprind.”
2 comentarii:
Trebuie să recunoşti, Cătălin, că o anumită cantitate ( deloc neglijabilă ) de imprevizibil există în lume, şi chiar de absurd, deşi poate sunt doar denumiri pentru " căile ascunse ale Domnului", percepţia noastră, a oamenilor, limitată la " lungul nasului ", deoarece n-am ajuns şi nu vom ajunge probabil niciodă la acel grad dumnezeiesc de cunoaştere care ne-ar permite să punem totul cap la cap. Şi totuşi, avem cu toţii intuiţii ale acestui tot armonios care nu poate fi decît opera lui Dumnezeu.
În ceea ce priveşte materia şi esteticul, aici te-aş contrazice niţel, am citit o teorie care afirmă că esteticul este sinergic acestei eficienţe a materiei, decurge cumva din această nevoie de eficienţă a naturii. De aici şi vorba înţeleaptă că " Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place ". Şi poate de aceea ce este urît, malformat sau bolnav este respins nu numai de lume, ci implicit şi de viaţă.Cu toate astea va trebui să descoperim acea frumuseţe interioară a lucrurilor, chiar aparent schiloade, la care îndeamnă Cristos, dacă acceptăm ideea că atît materia cît şi spiritul sunt opera lui Dumnezeu şi că nimic, absolut nimic în univers nu se înfăptuieşte fără îngăduinţa lui. Altfel am admite că odată desăvîrşită, opera a scăpat de sub controlul Creatorului şi a luat-o niţel razna, deşi mai poartă inerţial legile armoniei iniţiale.
Mă bucur că ai început să postezi mai des, aştept şi alte gînduri frumoase.
E posibil ca scopul strategic al frumuseţii unei flori să fie tocmai acela de a o îndrăgi şi a ne determina s-o perpetuăm. Totuşi, privind hamsterul din acvariu ceva îmi spune că e foarte insensibil la estetic, urmându-şi pornirile fireşti cu simplitate şi ignoranţă totală, reacţionând identic atât faţă de o hamsteriţă roşcată, cât şi faţă de una gri şi mai „ştearsă”. Natura îşi etalează grandoarea sau gingăşia în diversitatea-i nesfârşită de ipostaze, iar noi atribuim valori, ne minunăm sau ne înfricoşăm în faţa ei. Bine-nţeles, teorii pot exista, unele mai bine fundamentate, altele mai puţin. Dar eu am mai mare încredere în Dumnezeu care a creat lumea pentru om, gând care mi-a sugerat şi exemplul cu eclipsa. Cum de s-au potrivit atât de bine toate datele? Cunosc formularea şablon în asemenea situaţii, “întâmplarea face ca…”, acceptată fără bătăi de cap, surprinzător de uşor de majoritatea dintre noi, chiar şi de oamenii de ştiinţă, altfel neîncrezători şi degrabă iscoditori în aproape orice. Dar parcă s-au adunat la un loc prea multe coincidenţe: o planetă cu viaţă conştientă, un singur satelit şi distanţe potrivite (parcă dinadins) în aşa fel încât diametrele aparente ale aştrilor implicaţi să concidă aproape perfect, făcând astfel posibil, din timp în timp, acest spectacol magnific ce te lasă cu gura căscată.
Trimiteți un comentariu