primăvăratic
împletind cunună,
cu strune dulci
de liră se-mpreună
şi-aduce zvon de
păsări călătoare.
Şi-atîta cer
iubirea-n ochi ţi-adună
şi-atîta dor îi suie
înspre zare,
că-n ei par
îngeri mii să se pogoare,
iar geana lor de
aripi se-ngreună.
O, cît aş vrea
atunci să mistui timpul
ca anii scurşi
fără de noi să-i nărui,
ca hîdei
bătrîneţi să-i smulgem ghimpul
şi-al vieţii fir
tu fragedă să-mi dărui,
rîzînd sfioasă-n claruri
cristaline,
să-mi fii pe veci
şi cumpănă şi sine! (C.M.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu