Încă în uniforme, am plecat de la
școală, vreo douăzeci, să terminăm cu liceul cum am crezut noi atunci: la o
bere.
Prima țintă a fost o terasă din
preajma Ateneului, nu mai știu cum se numea, care avea un butoi imens în curte.
Am luat-o pe bulevard, pe care l-am traversat în șir indian, la Scala, cam ca
în poza vestită cu cei patru Beatlesi. Doar că acolo, la butoi, ne-au izgonit
pe motiv că eram elevi. Ca să vezi, mama lor de comuniști!
Așa că am luat direcția Hotel
Modern. Drumul ducea iar pe la liceu, unde, ghinion, am dat de Skoda dirigului.
Zic ghinion nu pentru noi, ci pentru el, fiindcă ne-a venit strălucita idee de
a ne poza în jurul ei. Cum eram mulți, unul, că să iasă mai bine în cadru, s-a
suit pe mașină și i-a făcut capota lighean, dar consecințele nu ne-au preocupat
pe moment.
În cele din urmă, la terasa de la
Modern am fost primiți. Era cald și ne-am luat toți bere. Eu, care nu mai
băusem pînă atunci alcool decît așa, cîte o sorbitură, pe acasă, am luat două
halbe, din care am reușit, după multă luptă, să beau cam vreo trei sferturi dintr-una.
Oricum, mi-a cauzat, căci la plecare a trebuit să fiu tare atent cum calc, să
nu mă las în voia, pardon!, vertijului. Noroc cu Trancalan, că aveam drum
comun!
Dragii moșului, sînt 37 de ani de
atunci, and counting. La terasa respectivă, care acum nu mai există, m-am
reîntors de multe ori cît timp a fost, cu alți prieteni și alți colegi. Am mai
lăsat beri neterminate, fără părere de rău. Singura care îmi dă nostalgii, din
cînd în cînd este însă cea de atunci, din ultima noastra zi de liceu, rămasă
acolo, fiartă de soare, parcă strigînd în urma mea: băăă, prostule,
întoarce-te! Fiindcă acolo, lîngă ea, au rămas și inocențele, și grijile, și
iubirile, și teribilismele adolescenței, cea mai frumoasă vreme a vieții
noastre. Părerea mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu