În
două luni lumea s-a schimbat îngrijorător. Vorba robotului, am intrat
într-o realitate nouă, cu care va trebui să ne obișnuim.
Am observat cum unii oameni, pe stradă, cînd vin din sens opus, au tendința de a mări distanța - îi vezi că tresar deodată, la vederea celuilalt, și fac un pas în lateral, cu diverse grade de ostentație. În magazine ești urmărit din priviri, mai discret sau mai brutal, dacă n-ai mască, și devi subiect de scandal, de rușinare publică, de oprobriu. E ceva nenormal.
Apoi, a apărut brusc conștiința morții. Pînă acum era ceva banal că se moare masiv de gripă, de cancere, de accidente. Îi durea pe toți la bască și nimeni nu făcea flotări logice de risc. Și acum îi doare tot acolo, mai puțin cu privire la covid. Cînd vine vorba, se activează instant setările dobîndite în perioada asta scurtă, toți devin epidemiologi vigilenți, moraliști, te iau cu vai, nu te gîndești că sînt comorbidități (un termen care face carieră fulminantă prin bagaje lexicale pînă mai ieri destul de modeste), că dai la bătrîni, că omori oameni, că moartea și unui singur om este o tragedie (asta da revelație!), că ești iresponsabil dacă n-ai mască, că fără măsurile de distrugere a societății și economiei erau milioane de morți, bla bla bla! Mă rog, tot repertoriul auzit iar și iar, repetat la nesfîrșit la televiziuni și pe situri cu trafic important. De parcă comorbiditățile și riscul mai mare la vîrstnici nu era același și pînă la covid. Dar cursul intensiv de programare mental-comportamentală ținut de tandemul politicieni-presă a reușit. Ceea ce înseamnă că dacă ai presa de partea ta (mai ales cînd o și recompensezi cu 40 mil euro), poți schimba lumea după cum dorești.
Să fiu clar: nu neg existența virusului și accept că poate fi ceva mai molipsitor decît altele, iar în anumite cazuri, destul de scăzute procentual, poate da efecte grave. Pot avea unele îngrijorări cu privire la aspectele astea, dar atît.
Ceea ce mă neliniștește cu adevărat este resetarea relațiilor umane și noua paradigmă socială în care s-a intrat.
Paradigmă în care sensul sintagmei „distanțare socială” se va referi în mod fals și ipocrit la spațiul fizic dintre persoane, cînd de fapt va fi vorba despre înstrăinarea și suspiciunea tot mai accentuată față de celălalt, privit ca un potențial pericol sanitar.
Realitate în care statul va căpăta accente tot mai autoritare, impunînd limitarea libertăților de fiecare dată cînd vreo viroză sau altă boală transmisibilă vor avea o răspîndire ceva mai rapidă.
O societate în care cetățenii, condiționați mental și comportamental, vor accepta benevol un control sporit asupra persoanei, ingerințe în viața personală, certificate de dezirabilitate socială, imunologică, tratamente medicale obligatorii prin lege, izolare abuzivă a suspecților etc.
Adică o dictatură sanitară acceptată pe scară largă de o populație înfricoșată programatic, pavlovian, cu informații despre boli reale sau imaginare, de către autorități și MSM și vegheată și supravegheată de instituțiile de forță. O societate în care oamenii, de frica morții, vor renunța de bunăvoie la viață.
Am observat cum unii oameni, pe stradă, cînd vin din sens opus, au tendința de a mări distanța - îi vezi că tresar deodată, la vederea celuilalt, și fac un pas în lateral, cu diverse grade de ostentație. În magazine ești urmărit din priviri, mai discret sau mai brutal, dacă n-ai mască, și devi subiect de scandal, de rușinare publică, de oprobriu. E ceva nenormal.
Apoi, a apărut brusc conștiința morții. Pînă acum era ceva banal că se moare masiv de gripă, de cancere, de accidente. Îi durea pe toți la bască și nimeni nu făcea flotări logice de risc. Și acum îi doare tot acolo, mai puțin cu privire la covid. Cînd vine vorba, se activează instant setările dobîndite în perioada asta scurtă, toți devin epidemiologi vigilenți, moraliști, te iau cu vai, nu te gîndești că sînt comorbidități (un termen care face carieră fulminantă prin bagaje lexicale pînă mai ieri destul de modeste), că dai la bătrîni, că omori oameni, că moartea și unui singur om este o tragedie (asta da revelație!), că ești iresponsabil dacă n-ai mască, că fără măsurile de distrugere a societății și economiei erau milioane de morți, bla bla bla! Mă rog, tot repertoriul auzit iar și iar, repetat la nesfîrșit la televiziuni și pe situri cu trafic important. De parcă comorbiditățile și riscul mai mare la vîrstnici nu era același și pînă la covid. Dar cursul intensiv de programare mental-comportamentală ținut de tandemul politicieni-presă a reușit. Ceea ce înseamnă că dacă ai presa de partea ta (mai ales cînd o și recompensezi cu 40 mil euro), poți schimba lumea după cum dorești.
Să fiu clar: nu neg existența virusului și accept că poate fi ceva mai molipsitor decît altele, iar în anumite cazuri, destul de scăzute procentual, poate da efecte grave. Pot avea unele îngrijorări cu privire la aspectele astea, dar atît.
Ceea ce mă neliniștește cu adevărat este resetarea relațiilor umane și noua paradigmă socială în care s-a intrat.
Paradigmă în care sensul sintagmei „distanțare socială” se va referi în mod fals și ipocrit la spațiul fizic dintre persoane, cînd de fapt va fi vorba despre înstrăinarea și suspiciunea tot mai accentuată față de celălalt, privit ca un potențial pericol sanitar.
Realitate în care statul va căpăta accente tot mai autoritare, impunînd limitarea libertăților de fiecare dată cînd vreo viroză sau altă boală transmisibilă vor avea o răspîndire ceva mai rapidă.
O societate în care cetățenii, condiționați mental și comportamental, vor accepta benevol un control sporit asupra persoanei, ingerințe în viața personală, certificate de dezirabilitate socială, imunologică, tratamente medicale obligatorii prin lege, izolare abuzivă a suspecților etc.
Adică o dictatură sanitară acceptată pe scară largă de o populație înfricoșată programatic, pavlovian, cu informații despre boli reale sau imaginare, de către autorități și MSM și vegheată și supravegheată de instituțiile de forță. O societate în care oamenii, de frica morții, vor renunța de bunăvoie la viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu