Tragedie la Seul, 151 de morți într-o înghesuială de Halloween. Mai are rost să scriu despre dimensiunea spirituală a întîmplării, a legăturii dintre invocarea răului, chiar și în joacă sau ca divertisment, și manifestarea lui? Cînd am făcut-o, cu ocazia incendiului de la Colectiv, mi-am luat la înjurături cît cuprinde, plus cîteva desprieteniri. Fiindcă numai corupția ucide, așa era atunci mantra. Dracu' nu, el e doar în unele tatuaje și tricouri, icoane ale veselimii inocente. Și cine știe, or avea și coreenii un Piedone al lor.
Dar mai bine reiau un text al regretatului Răzvan Codrescu, deoarece se potrivește și acum cu situația:
„Răul nu acționează după grafic, punctual și nominal. El se dezlănțuie ca o forță oarbă, acolo unde i se creează terenul propice. Un anumit tip de comportament atrage răul, cu voie sau fără voie. Nu trebuie căutată aici nici o logică specială. Învățătura minimală este că nu ar trebui să te joci – să te «distrezi» – cu astfel de lucruri, să nu-i netezești răului calea prin gesturi, cuvinte, excese, abuzuri etc. Sau, dacă o faci, să nu te miri de consecințe (care se manifestă într-un fel sau altul, mai devreme sau mai tîrziu, individual sau colectiv, mai ales acolo unde Dumnezeu este, prin voia liberă a oamenilor, uitat sau dat la o parte). Spectacolele de acest gen creează un fel de «insule infernale», în care cei ce nimeresc se află într-un pericol pe care de regulă nu-l conștientizează (dar care periodic face ravagii: în ultimii 60 de ani, peste 30 de astfel de tragedii s-au petrecut în toată lumea, inclusiv în țări - în frunte cu Statele Unite - în care condițiile și legislația sînt mult mai bine puse la punct).
Pe de altă parte, nu toți cei ce participă la astfel de manifestări sînt ireversibil vinovați și automat hărăziți pierzaniei. Dar chiar și cel mai vinovat poate să se salveze și-n ceasul al doisprezecelea, ca tîlharul de pe cruce; aici intră în contrapondere doi factori insondabili: lucrarea lui Dumnezeu și tainițele sufletului omenesc. Tragedia însă rămîne, dincolo de fiecare caz individual, iar recidivele sînt oricînd posibile, cîtă vreme nu se rupe «cercul vicios». Putem să ne luăm toate măsurile de precauție organizatorică: răul, dacă gravităm în jurul lui, tot va găsi cum să se manifeste, căci nu-i deloc vorbă goală cînd se spune că «dracul e meșter mare» și e mai bine să nu te bagi cu el. Nu-s de lepădat, desigur, măsurile tehnice de securitate, care privesc cauzele materiale, dar mare lucru nu se va reuși cîtă vreme sînt eludate cauzele nemateriale, mult mai anevoie de contracarat. Te poți «distra» și altfel decît imitînd infernul...”
