Din postările mele de pe un forum

Păcătoşi suntem de când ne naştem. "Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit, şi în păcate m-a născut maica mea" se spune în Psalmul 50. Şi multe din cele enumerate de mulţi ca fiind apanaje ale libertăţii (pofta, tipa mişto, plictiseala) arată circumscrierea lor patimilor firii, ceea ce este de fapt o lipsă a libertăţii. Creştinul este chemat să lupte cu astea pentru că îl limitează. Tocmai aici e partea grea, pe care cei fără voinţă încearcă să o justifice în fel şi chip. Justificările neputinţelor nu ne fac să le depăşim ci, din contră, să ne complacem în ele mai departe şi chiar să ne scufundăm în ele şi mai mult ("Că de, oameni suntem!"). Şi atunci care este sporirea noastră duhovnicească, dacă nu putem să ne lepădăm de patimi, măcar de alea mai uşoare? Răul este rău chiar dacă noi încercăm să-l aducem după măsura noastră păcătoasa, să-l cosmetizăm şi să zicem că e bine.
E greu cu înţelegerea mai adâncă a lucrurilor. Majoritatea văd doar coaja şi ceea ce apare prin presă sau la tv şi emit judecăţi de valoare. Şi mai e şi lipsa dorinţei de a se angaja pe acest drum, pentru că ei nu văd în Creştinism şi în credinţă decât o suma de interdicţii la adresa a ceea ce le e mai "drag" lor: poftele trupului. Această oprelişte a satisfacerii poftelor duce cel mai adesea la departarea de credinţă şi la inventarea a nenumarate justificări, cum am amintit mai sus şi cum se văd cu duiumul şi la tot pasul. Într-un fel e normal, la tineret tocmai asta dă pe deasupra, pofta de viaţă. Lucrul ăsta nu e rău în sine, dar trebuie o educare a valorilor şi în această direcţie, din timp, pentru că altfel repede ajunge să se denatureze în trufia vieţii şi atunci e foarte greu să mai faci ceva.


Iar aspectul sordid pe care unii şi-l închipuie că ar însoţi o slujbă la biserică e doar în imaginaţia lor. Se vede că nu prea calcă pe acolo şi au impresia că în biserică e ca în noaptea de Înviere, când aşa zişii creştini dau năvală să ia Lumină şi apoi la fel pleacă acasă, să petreacă şi să se destrăbăleze la adăpostul Luminii Sfinte . Eu merg de mulţi ani la slujbe şi nu am decât a mă bucura de asta. Iar dacă mă duc acolo, mă duc pentru slujbă şi să mă rog, aşa că nu prea am timp să mă uit în jur. Hristos nu s-a uitat la faţa oamenilor, ci i-a luat pe toţi aşa cum erau, bogaţi, saraci, sănătoşi, bolnavi, proşti, deştepţi, spălaţi, nespălaţi. Toţi au în ei chipul lui Dumnezeu, depreciat, ce e drept, şi pentru ei a murit pe cruce, pentru îndreptarea acestui chip, pentru restaurarea lui.