Ecumenismul înseamnă negarea martirilor şi a majorităţii sfinţilor Bisericii. Ce se poate spune de palma data de Sfantul Nicolae lui Arie? În virtutea ecumenismului ar fi trebuit să-i primim şi pe el, Arie, şi pe cei care erau adepţii lui, că de, trăirea contează. Biserica este una pentru ca în ea e adevarul deplin, care e Hristos, adevăr dogmatizat de Sinoadele ecumenice şi de Sfinţii Părinţi. În Crez se spune "Întru Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească (sau Apostolică) Biserică" Asta înseamnă că pleacă de la Hristos şi trece prin Apostoli şi Sfinţii Părinţi. S-a desfiinţat asta cumva, nu mai e valabil articolul ăsta din Crez? Dacă nu, atunci ce biserici sunt acelea care neagă Sfânta Tradiţie şi Părinţii? Sau care adaugă noi învăţături fără a avea girul sobornicesc? Credinţa trebuie să fie obiectivă. Părinţii spun că un creştin adevărat trebuie să dea dovadă de "trezvie", adică de minte trează, discernământ şi responsabilitate. Trăirile interioare autentice sunt doar în Duh şi Adevăr. În Biserică nu prea, dar ce zic eu nu prea, nu e loc deloc de sentimentalisme ieftine şi pietism. Relativizarea credinţei ("şi ăia au dreptate, poate şi ăilalţi, dar ăia ce, zic rău?") a fost condamnată ferm chiar de Capul Bisericii, Hristos: "Cine nu e cu Mine e împotriva mea" "Cine nu adună cu Mine, risipeşte". Şi chiar asta se urmăreşte prin ecumenism, o relativizare şi risipire a credinţei, o relaxare religioasă după duhul lumesc de astăzi, pentru girarea păcatului. Aşa apar femei preot, biserici pentru homosexuali şi pedofili şi alte nelegiuiri.
Una este iubirea frăţească, alta este dreapta credinţă. În virtutea iubirii ar putea fi un dialog, sau mai degrabă o chemare înapoi a fiului risipitor. Canoanele interzic nu numai împreună rugăciunea cu ereticii şi statul cu ei la masă, dar chiar şi citirea cărţilor lor. Eu încă nu am auzit ca BO recunoaşte apostolicitatea cultelor netradiţionale ( în sens de rupte de Sf. Tradiţie). Şi dacă ar fi să fie aşa, atunci e sminteală mare în Biserică. Ce apostolicitate au cultele protestante şi neoprotestante, de la ce apostoli se revendică ele şi prin care tradiţie? Ce apostol le-o fi spus lor că nu este Sfânta Treime, că nu există preoţi, Sfinte Taine şi altele? Sf. Ap. Pavel a spus "Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!" E adevarat că sunt cedări din ce în ce mai făţişe şi necanonice, şi pentru asta vom da socoteala cu toţii la Judecată, atât cei ce le-au săvârşit cât şi noi care am tăcut, lăsând să strige pietrele în locul nostru.
Exista doua înţelegeri ale acestui termen, ecumenism. Unul, condamnabil, care consideră ecumenismul o amestecare a religiilor şi credinţelor din care să rezulte în final o aşa zisă religie universală, socială şi relaxată. Altul care consideră ecumenismul un mijloc de a arăta adevărata Cale celor rătăciţi, prin dialog şi întâlniri frăţeşti, fără compromisuri şi abateri de la dreapta credinţă. Pericolul vine din acea primă variantă a ecumenismului, care are cei mai mulţi aderenţi în zilele noastre şi care caută printr-o diversitate de mijloace, mai mult sau mai puţin făţişe, să facă din credinţă o "tabula rasa", în spiritul modernist şi post-modernist. Împotriva acestei rătăciri diavoleşti se cuvine să luptăm. Acum, ce să zic? Duhul lumesc ne face să acceptăm orice credinţă, fără a o considera erezie. Faptul că unii nu îi consideră pe catolici eretici e problema lor. Eu, în schimb, nu vorbesc de la mine, nu susţin păreri personale, pentru că în materie de credinţă e chiar falimentar un asemenea demers. Nu spun eu, ci Biserica, prin Sfinţii Părinţi şi prin canoane, spune că "filioque" este erezie. "Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă" este formula apostolică (Fapte, cap.15) ce însoţeşte orice hotărâre luată în sinoade. Iar Crezul, fără filioque, este dat de un Sinod ecumenic şi tot un Sinod ecumenic ar fi avut dreptul să-l modifice, dacă era necesar.
Ortodocşii nu susţin că numai ei se mântuiesc. Poţi fi ortodox şi să nu te mântuieşti. Mântuirea numai Dumnezeu ştie cui o dă. Iar cei numiţi eretici sunt eretici nu din vina lor, în cea mai mare parte, ci pentru că s-au născut în acel spaţiu. De aceea e nevoie de un dialog şi nu pentru netezirea diferenţelor. Şi Biserica este deschisă la dialog. Dumnezeu a vorbit mereu cu oamenii şi le-a arătat calea dreaptă. Şi Sfinţii Părinţi, pornind de la Apostoli au comunicat cu lumea. În Ortodoxie nu prea exista toleranţă, ci mai degrabă îngăduinţă, după cum spunea Dan Puric citând din Părinţi. Iar îngăduinţa faţă de ecumenism este, aşa cum am mai spus, în virtutea iubirii creştine de aproapele, pentru aducerea lui din rătăcire. Alt fel de îngăduinţă sau "toleranţă" este o eroare. Pentru prevenirea acestei erori şi înlăturarea posibilităţii de a mai apărea este lupta.
Intr-o lucrare recentă editată şi la noi în 2004 se spune: "Sfinţii, fiind conştienţi de comuniunea lor cu Dumnezeu, încercau, prin dialog, să transmită experienţa adevărului pe care o trăiau. Pentru ei adevărul nu era un obiect de cercetare. Nu-l căutau, nu-l negociau, ci îl ofereau. Dacă dialogul nu îi ducea pe eterodocşi la lepădarea rătăcirii lor şi la primirea credinţei ortodoxe, nu-l mai continuau." "Dialogurile ecumeniste contemporane diferă radical de cele ale Sfinţilor, pentru că se desfăşoara pe baza principiilor Bisericii extinse şi a minimalismului dogmatic. De aceea ele sunt neortodoxe şi neroditoare. Iar drept dovadă sunt cei aproape o sută de ani în care s-au ţinut dialoguri, dar care nu au oferit nimic important pentru unirea lumii creştine. Ci, dimpotrivă, au reuşit să-i dezbine pe ortodocşi." Ceea ce se întâmplă şi la noi în lupta surdă între aşa zişii "traditionalişti" şi "ecumenişti" cum nefericit i-a numit presa.
Una este iubirea frăţească, alta este dreapta credinţă. În virtutea iubirii ar putea fi un dialog, sau mai degrabă o chemare înapoi a fiului risipitor. Canoanele interzic nu numai împreună rugăciunea cu ereticii şi statul cu ei la masă, dar chiar şi citirea cărţilor lor. Eu încă nu am auzit ca BO recunoaşte apostolicitatea cultelor netradiţionale ( în sens de rupte de Sf. Tradiţie). Şi dacă ar fi să fie aşa, atunci e sminteală mare în Biserică. Ce apostolicitate au cultele protestante şi neoprotestante, de la ce apostoli se revendică ele şi prin care tradiţie? Ce apostol le-o fi spus lor că nu este Sfânta Treime, că nu există preoţi, Sfinte Taine şi altele? Sf. Ap. Pavel a spus "Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o - să fie anatema!" E adevarat că sunt cedări din ce în ce mai făţişe şi necanonice, şi pentru asta vom da socoteala cu toţii la Judecată, atât cei ce le-au săvârşit cât şi noi care am tăcut, lăsând să strige pietrele în locul nostru.
Exista doua înţelegeri ale acestui termen, ecumenism. Unul, condamnabil, care consideră ecumenismul o amestecare a religiilor şi credinţelor din care să rezulte în final o aşa zisă religie universală, socială şi relaxată. Altul care consideră ecumenismul un mijloc de a arăta adevărata Cale celor rătăciţi, prin dialog şi întâlniri frăţeşti, fără compromisuri şi abateri de la dreapta credinţă. Pericolul vine din acea primă variantă a ecumenismului, care are cei mai mulţi aderenţi în zilele noastre şi care caută printr-o diversitate de mijloace, mai mult sau mai puţin făţişe, să facă din credinţă o "tabula rasa", în spiritul modernist şi post-modernist. Împotriva acestei rătăciri diavoleşti se cuvine să luptăm. Acum, ce să zic? Duhul lumesc ne face să acceptăm orice credinţă, fără a o considera erezie. Faptul că unii nu îi consideră pe catolici eretici e problema lor. Eu, în schimb, nu vorbesc de la mine, nu susţin păreri personale, pentru că în materie de credinţă e chiar falimentar un asemenea demers. Nu spun eu, ci Biserica, prin Sfinţii Părinţi şi prin canoane, spune că "filioque" este erezie. "Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă" este formula apostolică (Fapte, cap.15) ce însoţeşte orice hotărâre luată în sinoade. Iar Crezul, fără filioque, este dat de un Sinod ecumenic şi tot un Sinod ecumenic ar fi avut dreptul să-l modifice, dacă era necesar.
Ortodocşii nu susţin că numai ei se mântuiesc. Poţi fi ortodox şi să nu te mântuieşti. Mântuirea numai Dumnezeu ştie cui o dă. Iar cei numiţi eretici sunt eretici nu din vina lor, în cea mai mare parte, ci pentru că s-au născut în acel spaţiu. De aceea e nevoie de un dialog şi nu pentru netezirea diferenţelor. Şi Biserica este deschisă la dialog. Dumnezeu a vorbit mereu cu oamenii şi le-a arătat calea dreaptă. Şi Sfinţii Părinţi, pornind de la Apostoli au comunicat cu lumea. În Ortodoxie nu prea exista toleranţă, ci mai degrabă îngăduinţă, după cum spunea Dan Puric citând din Părinţi. Iar îngăduinţa faţă de ecumenism este, aşa cum am mai spus, în virtutea iubirii creştine de aproapele, pentru aducerea lui din rătăcire. Alt fel de îngăduinţă sau "toleranţă" este o eroare. Pentru prevenirea acestei erori şi înlăturarea posibilităţii de a mai apărea este lupta.
Intr-o lucrare recentă editată şi la noi în 2004 se spune: "Sfinţii, fiind conştienţi de comuniunea lor cu Dumnezeu, încercau, prin dialog, să transmită experienţa adevărului pe care o trăiau. Pentru ei adevărul nu era un obiect de cercetare. Nu-l căutau, nu-l negociau, ci îl ofereau. Dacă dialogul nu îi ducea pe eterodocşi la lepădarea rătăcirii lor şi la primirea credinţei ortodoxe, nu-l mai continuau." "Dialogurile ecumeniste contemporane diferă radical de cele ale Sfinţilor, pentru că se desfăşoara pe baza principiilor Bisericii extinse şi a minimalismului dogmatic. De aceea ele sunt neortodoxe şi neroditoare. Iar drept dovadă sunt cei aproape o sută de ani în care s-au ţinut dialoguri, dar care nu au oferit nimic important pentru unirea lumii creştine. Ci, dimpotrivă, au reuşit să-i dezbine pe ortodocşi." Ceea ce se întâmplă şi la noi în lupta surdă între aşa zişii "traditionalişti" şi "ecumenişti" cum nefericit i-a numit presa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu