15 aprilie 2008

“Viaţa-i viaţă, da-i şi multă nălucire-n jur!” zicea ţăranul lui Ernest Bernea. Mulţi au văzut în aceste cuvinte o formulare autohtonă a rostirii lui Evdokimov, după care “Nu noi trăim taina, taina ne trăieşte pe noi” si au tălmăcit această “nălucire” ca fiind corola de minuni a lumii ce trancende aparenţa, senzorialul, acel nepătruns ontologic acceptat cu seninătate şi naturaleţe de ţăranul mioritic, neîncrâncenat în scormonirea luciferică a ascunzişurilor ultime ale existenţei.
Nimic de zis, e foarte posibil să fie aşa. Sunt interpretări date de persoane obişnuite cu sensurile adânci ale cuvintelor. În ceea ce mă priveşte, atunci când am auzit acest citat, mi s-a înfăţişat ochilor minţii un om mult mai aproape de trăirea directă, fără ocolişuri, un român verde care nu se încurcă cu înţelesurile metafizice şi metaforice, un ţăran de la coarnele plugului sau sprijinit în coada coasei, murdar pe picioare, si care-şi trage cumva mai pe spate pălăria atunci cand dă să zică una mai şugubeaţă. În opoziţie cu viaţa ca viaţă, aşa cum a lăsat-o Dumnezeu şi cum o trăia el, firesc, cu rănduiala ei ancestrală, cu suişurile şi coborâşurile ei, cu necazurile dar şi cu frumuseţea ei inefabilă, ţăranul nostru aşeza nălucirea, tradusă în limbajul modern ca iluzie şi înşelare.
Riscând să fiu acuzat de păşunism reminiscent, mărturisesc faptul că mă aflu în ceata celor ce cred că satul românesc încă mai păstrează, pe alocuri, valori ancestrale sănătoase, în ciuda vremurilor tulburi, amestecate şi aiuritoare pe care le trăim. Şi dacă acum se mai găsesc acolo astfel de fărâme, darmite în perioada interbelică, atunci când tăvălugurile ideologice încă nu alteraseră iresponsabil şi incurabil ambianţa, cu atât mai vârtos s-or fi găsit. Aşa că acel ţaran avea toată autoritatea, ca să zic aşa, să rostească acele cuvinte, căci ştia el ce ştia.
Azi însă, când nălucirea s-a întins ca un cancer în toate cele patru zări, iar oamenii, bieţii de ei, se lasă amăgiţi cu toţii de cioburi colorate, aruncând mărgăritarele porcilor, nu se mai poate spune că e multă. Atunci era multă, acum e covârşitoare.

Niciun comentariu: