O formă de mărturisire ortodoxă

Despre întâmplarea de la OTV de acum vreo lună, în care s-au confruntat Pavel Coruţ şi Gigi Becali şi care a stârnit reacţii contradictorii, mai ales în bloggosfera ortodoxă, am vrut să scriu şi eu la vremea respectivă, dar am tot amânat, din diverse motive. Iată că ocazia s-a ivit ieri, la o discuţie cu câţiva apropiaţi, când firul ne-a dus şi la evocarea acestui episod. Cum am spus, poziţiile blogerilor faţă de Becali, căci el este, de fapt, personajul principal al poveştii, sunt împărţite: părintele Savatie îl urcă prea sus, Claudiu Târziu îl pune pe aceeaşi treaptă cu Coruţ. Personal mă situez mai aproape de părintele Savatie, care dă dovadă încă o dată de acel tip de atitudine specific călugărească, şocantă şi plină de miez. Aşadar, nu mă voi feri să afirm că intervenţia lui GB mi s-a părut corectă şi curajoasă. Ţin minte că spunea un învăţat al secolului trecut (mereu uit cine anume) că cea mai mare izbândă a diavolului a fost aceea că i-a făcut pe oameni să creadă că nu există. Or, ce se căznea Pavel Coruţ în emisiunea de la OTV? Tocmai să-i convingă pe oameni că dracul nu există. A repetat de nu ştiu câte ori asta. Parcă într-adevăr, vorbea diavolul prin gura lui (m-am gândit că şi coincidenţa de nume nu e chiar întâmplătoare, în contrapartidă cu Apostolul Pavel, şi Coruţ părea tot un fel de apostol, al întunericului). Iar Gigi Becali a avut curajul să se ia cu dracul la trântă, în stilu-i binecunoscut, în vreme ce alţii au preferat să se uite şi să râdă sau să dea bir cu fugiţii. Şi cred că nici limbajul nu putea fi altul, căci, după cum spunea părintele Nicolae Steinhardt, cu dracul nu stai la tratative, nu te întovărăşeşti cu el şi nu-i dai dreptate nici dacă spune adevărul, nici dacă ar zice să ne aşezăm împreună la rugaciune către Dumnezeu. Deci, ce amabilităţi şi respect să ai pentru el, decât să-i zici "înapoia mea, satano!" E un război pe viaţă şi pe moarte în care, de multe ori, eşti nevoit să utilizezi şi armele adversarului.