06 martie 2010

Paiaţă

Iubirea nu-i paiaţa vremii, chiar
De intră sub compasul coasei sale.
(William Shakespeare)

O, dulce Colombină, mă recunoşti?
Sînt eu,
cel ce adună visuri
în şiruri lungi, bogate,
(ca într-un vechi clişeu
ce ţine-n sine-o lume
şi vremi de mult uitate)
iubindu-te mereu.

Şi fiindcă iată,
mînat de neputinţă,
mai mult ca ieri
eu astăzi te iubesc
şi ştiu cu prisosinţă
că mai puţin ca mîine,
tot strîng, avar,
în groasele albume,
stigmatul clipelor plecate,
cu rîvnă şi răbdare
de vrednic anticar.

Cu ce-aş putea eu, oare, acum să mă compar,
cînd toţi sîntem actori pe-a vieţii scenă,
decît cu-acel bufon cu rol de suprafaţă,
o palidă paiaţă
cu rîsul desenat
încremenit pe faţă
şi mersul şchiopătat,
ce-ţi cere o favoare:
în lumea lui umbrită, sordidă şi obscenă,
să-i fii din vreme-n vreme
o dulce Colombină
cu zîmbet ne-ntinat.   (C.M.)

Niciun comentariu: