16 septembrie 2010

Ioan Alexandru (1941 - 2000)

Lumină lină lini lumini
Răsar din codri mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Şi niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină...

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Că într-o zi lumină lină
Vei răsări la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor veni să-l vadă...

Lumină lină lini lumini
Răsari din codri mari de crini
I-atîta noapte şi uitare
Şi lumile-au pierit din zare
Au mai rămas din veghea lor
Luminile luminilor...

Lumină lină lini lumini
Înstrăinîndu-i pe străini
Lumină lină nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plîns şi cel nedreptăţit
Şi pelerinul însetat
În vatra ta au înnoptat…
Lumină lină leac divin
Încununîndu-l pe străin
Deasupra stinsului pămînt
Lumină lină – Logos sfînt.


Azi se împlinesc 10 ani de la plecarea în lumina lină, pe care a cîntat-o atît de frumos în versul său, a poetului Ioan Alexandru. Pentru unii, trăirea sa creştină ar putea părea patimaşă şi exaltată, dar cum altfel poate fi trăită la maxim, fără jumătăţi de măsură, bucuria iubirii lui Dumnezeu. Pentru memoria mea în schimb, ceva mai lumească, Ioan Alexandru a rămas nu doar un mare mărturisitor creştin şi un poet de seamă, ci şi ca cel ce a avut curajul (alături de Ion Raţiu) să stăvilească hoardele rătăcite care năvăliseră în Parlamentul României în septembrie 1991, ridicînd deasupra capului crucea lui Hristos ca armă tare împotriva întunericului şi barbariei acelor zile de cumpănă, şi nu numai.
Dumnezeu să-l ierte!

Un comentariu:

silviacuore spunea...

Ii va fi uşor să-l ierte, fiindcă s-a străduit. Daca aş fi în locul lui Dumnezeu, l-aş ierta, chiar şi numai pentru poezia aceasta.