Duminica a doua din Postul mare, a sfîntului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, unul din cei mai de seamă teologi ai creștinismului ortodox.
În general, palamismul este o formă mai înaltă de teologie, mai abstractă și paradoxală, care însumează și sistematizează cam tot ce tradiția dogmatică creștină afirma despre ființa lui Dumnezeu pînă în acel moment - secolul XIII - prin diverși mari teologi ai creștinățății: sfinții Vasile cel Mare, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Chiril al Alexandriei etc.
În deplină consonanță cu aceștia, Grigorie Palama, provocat de disputa inițiată de Varlaam din Calabria, care a încercat să combată isihasmul, aduce într-o formă coerentă dogmatic învățăturile conform cărora Dumnezeu este incognoscibil în ființă, dar se face accesibil creației prin lucrările Sale, prin energiile necreate (sau increate, după un termen mai pretențios, livresc). Căci, la fel cum El este etern și necreat, asemenea este și tot ce emană din ființa Sa, răsfrîngîndu-se asupra lumii ca energii, diferite, deși nedespărțite, de esența dumnezeiască inaccesibilă, dar compatibile cu creatura. Cu alte cuvinte, energiile divine necreate, cum ar fi harul, sînt legătura inefabilă dintre Persoana dumnezeiască, imposibil de „văzut” de către om, și acesta din urmă - un mod de comunicare prin care Dumnezeu, făcînd accesibilă ininteligibila esență dumnezeiască, eternă și infinită, bidimensionalității umane, face totodată posibile atît credința, cît și teologia.
„Cei ce le văd primesc ochi duhovnicești și au mintea lui Hristos, cu ajutorul cărora văd ce nu se poate vedea și înțeleg ce nu se poate înțelege. Doar nu este Sieși nevizibil Dumnezeu, ci celor ce-L privesc și-L cugetă cu ochi și cugetări create și naturale."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu