27 mai

Cald.
Mi-e gândul la filmul văzut aseară – La Dolce Vita – şi la impresiile lui Nicolae Steinhardt pe marginea lui. Omul ăsta a fost un optimist şi un creştin desăvârşit şi mă uimeşte felul în care căuta şi, culmea, găsea semne ale lui Hristos în tot ce era în jurul lui. “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!”. Mă tot întreb de ce refuză oamenii chemarea Domnului spre puritatea şi simplitatea vieţii? Ce este atât de atractiv în dezmăţul şi decadenţa lumii, iar inocenţa este trecută cu vederea, sau, mai rău, privită ca un handicap? Un posibil răspuns ar putea fi teama că acceptând această chemare, lumea s-ar dezvălui dintr-o dată fără substanţă şi tot eşafodajul construit cu atâta trudă s-ar prăbuşi lăsându-ne pe cei mai mulţi în postura lui Adam: “ Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”. Şi bine a zis "sunt gol", findcă nu mai era decât un vas fără conţinut, căci Duhul îl părăsise.