Ştiu că sînt cam slab de înger şi că mă las cuprins mult prea uşor atît de entuziasm cît şi de tristeţe, dar nu pot să nu exalt citindu-i scrierile. Am găsit în rîndurile lui gîndurile şi trăirile unui om prea înalt nu doar pentru mine, ci şi pentru mulţi dintre cei care se consideră ca făcînd parte din elitele mai mult sau mai puţin simandicoase ale societăţii. Evreul Steinhardt se simte român adevărat şi chiar este român adevărat, o palmă peste obrazul, gros dealtfel, al multor saltimbanci şi sforăitori într-ale românismului, la uşa căruia spunea că bate şi el cu smerenie. Şi, într-o lume în care „diavolul este mai presus decît orice, contabil”, românul Steinhardt, cu uimitoare delicateţe şi fără urmă de ură, afirma, vorbind depre cumplita perioadă petrecută în lagărele comuniste, că a fost plecat o vreme în „provincie”.
Îmi vine acum în minte mirarea centurionului trimis să-l aresteze pe Sfîntul Policarp al Smirnei care, auzindu-l pe acel bătrîn de 80 de ani cum se ruga cu nespusă blîndeţe şi credinţă pentru toţi cei pe care îi cunoscuse vreodată, s-a întrebat „oare de ce se teme împăratul de un om ca acesta?”. Chiar aşa, de ce se tem împăraţii şi stăpînirile de astfel de oameni? În cazul Sfîntului Policarp este mai lesne de înţeles, împăratul pretinzînd că este de origine divină. Însă cînd e vorba de dictatura comunista lucrurile stau altfel, la bază aflîndu-se de fapt invidia, lăcomia, prostia şi incapacitatea unora de a percepe lumea şi în alt mod decît cel material şi care, convinşi fiind că lumea văzută este şi ultima realitate, îşi dau totuşi seama că aflaţi, vorba tot a lui Steinhardt, „galactic departe de orice transcendenţă”, sînt de fapt mărunţi, găunoşi şi putrezi atît ei cît şi sistemul pe care se sprijină şi că, în ciuda puterii pe care au impresia că o deţin, sînt mai trecători decît clipa şi mai muritori decît orice vietate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu