Un ministru de şcoală nouă

Când, într-o discuţie despre precaritatea educaţiei şcolare, lăsând duhul Ortodoxiei de-o parte, am spus despre ministrul Adomniţei că e un dobitoc şi că ce visează noaptea dă fuga la Guvern a doua zi să transforme în proiect de lege, cei din jur au rămas cam nedumeriţi. Le-am explicat apoi că îmi bazez afirmaţia pe faptul că, într-un talk-show, sus-numitul ministru a  pledat, în spiritul modern, descuiat şi avântat reformator ce doreşte a şi-l atribui, pentru instituţionalizarea obligatorie a copiilor de la 3 ani în viitorul imediat şi de la zero ani în perspectivă. Argumentele mele, în care susţineam că o astfel măsură aberantă are ca scop îndepărtarea copilului şi a viitorului adult de familie, de “cei 7 ani de-acasă” şi de valorile tradiţionale în vederea transformării lui într-un pion materialist pe eşichierul globalizat s-au lovit de frontul comun al părerii că spun astea deoarece  am eu o “problema” cu religia şi o gândire ideologizată, de tip comunist.

Trecând peste asocierea oximoronica a religiei cu comunismul, faptul că tocmai acesta din urmă a fost invocat în sensul firesc negativ şi nedorit în opoziţie cu vederile revoluţionare ale ministrului în cauză m-a făcut să-mi dau seama că partenerii mei de discuţie nu cunoşteau amănuntul că însăşi orânduirea menţionată a recurs la experimente de acest fel. Probabil că puţini ştiu, incluzându-l aici şi pe dl. Adomniţei, de încercările de înăbuşire a intimităţii familiei şi de “fabricile de copii” preconizate a lua fiinţă în perioada Stalin, urmare firească a doctrinei comuniste, cu radacini încă de la Marx, care vedea în modul de viaţă burghez şi în valorile promovate de familia tradiţională impedimente majore spre făurirea omului nou.

Lacunele şi suficienţa ministrului în cauză (evidente pe parcursul întregului său mandat) mi se par pe deplin justificate şi "folositoare" în contextul actual, el nefiind decât încă o unealtă habarnistă, dar plină de veleităţi şi dorinţă de afirmare, aflată în slujba unui Moloh resuscitat şi reciclat la şcoala de cadre a totalitarismului modern. Astfel de oameni sunt necesari pentru îndeplinirea scopului la fel cum şi comunismul s-a folosit tot de personaje ca cele de teapa domniei sale pentru impunerea sa. Aşa că noua perlă emisă de Onor dl. Ministru cum că religia este o poveste care trebuiespusă până la 14 ani n-ar trebui să mai mire pe nimeni. La fel şi revenirea asupra spuselor respective. Revenire dirijată probabil din partea mai marilor ce se pregătesc de alegeri şi care ştiu că un atac făţiş asupra religiei nu dă bine, mai ales într-un an electoral.