02 ianuarie 2008

Navigând pe un forum am dat azi de o ştire mai veche, de prin aprilie, de care însă nu ştiam, referitoare la faptul că 12 preoţi ortodocşi din Rusia ar fi cerut arhiereilor eliminarea din textele liturgice a pasajelor cu caracter antisemit.
Măi să fie, mi-am zis! Chiar 12? Ce coincidenţă simbolică! Oare ce seminţii ale lui Iuda or reprezenta ei? Şi la ce şcoli teologice s-or fi şcolit? Şi în virtutea căror presiuni or fi luat hotărârea de a întreprinde un astfel de demers?
Semnalul de alarmă tras de teologul Danion Vasile faţă de cenzurarea Prohodului n-a fost doar o reacţie panicardă. Iată ca lupta se ascute şi acţiunile concertate asupra Creştinismului, în general, şi împotriva Ortodoxiei, în special, se înmulţesc. După "revelarea" chipului "real" al lui Hristos prin metode criminalistice, rugăciunea Papei la Zidul Plângerii, "descoperirea" epocală (dar jalnic regizată) a osemintelor lui Iisus şi a familiei Lui, acum a venit şi "autosesizarea" unor slujitori ai Bisericii cum că Aceasta ar fi exagerat în ultimii 2000 de ani cu culpabilizarea iudeilor faţă de răstignirea Mântuitorului. Realităţile lumii moderne cer (nu-i aşa?) o corectitudine politica ce trebuie să elimine orice formă de discriminare faţă de absolut orice. Chiar şi faţă de minciună. Poate şi cuvântul ăsta ar trebui eliminat şi înlocuit cu un eufemism pentru a nu jigni prea pe faţă pe tatăl minciunii, care, de fapt, nu minte şi nu încearcă cu disperare să întoarcă cu susul în jos lucrarea lui Dumnezeu, ci doar recurge la dreptul lui de liberă exprimare.
Tristă nu e ştirea în sine sau faptele, reale sau nu, ale acelor (aşa-zişi)preoţi, căci lucrurile astea au fost proorocite chiar de Mântuitorul Însuşi şi de Apostoli şi trebuie să se întâmple mai devreme sau mai târziu şi chiar m-ar mira un eşec al demersului lor. Pentru creştinii familiarizaţi cu astfel de probleme sunt triste şi jalnice acest soi de găselniţe prin care Satana şi uneltele sale iudeo-masonice încearcă să frângă credinţa şi care denotă o lipsă de imaginaţie crasă.
Dar ce te faci atunci când oamenii secularizaţi susţin astfel de acţiuni cu buna-credinţă şi credulitatea parşiv şi tenace educate de purtătorii de grijă aflaţi în slujba Înşelătorului? Adormiţi spiritual şi pregătiţi temeinic doar pe tărâmul patimilor trupeşti ei vor accepta cu seninătate şi cvasi-indiferenţă tot ce li se va prezenta sub forma corectitudinii politice.
Va urma oare revizuirea Scripturilor?

Niciun comentariu: