Jacques Brel - Ne me quitte pas

Nu mă părăsi
Trebuie să uităm.
Tot ce-a trecut deja
Poate fi uitat.
Sa uităm vremea
Neînţelegerilor
Şi timpul pierdut
Încercând a-nţelege.
Să uităm acele ceasuri
Care uneori ucideau,
Sub loviturile întrebărilor,
Inima bucuriei.
Nu mă părăsi.

Îţi voi dărui
Perlele ploilor
Sosite de pe tărâmuri
Unde nu plouă niciodată.
Voi sfărâma pământul
Chiar şi după moartea mea
Spre a-ţi înveli trupul
În aur şi lumină.
Voi făuri o lume
Unde iubirea va domni
Unde iubirea va fi lege
Iar tu vei fi regină.
Nu mă părăsi.

Nu mă părăsi
Îţi voi născoci
Vorbe fără sens
Pe care doar tu le vei înţelege
Îţi voi vorbi
Despre acei îndrăgostiţi
Ce şi-au văzut inimile
De două ori îmbrăţişate.
Îţi voi povesti
Povestea acelui rege
Ce-a murit deoarece
N-a mai apucat să te întâlnească.
Nu mă părăsi.

S-a văzut adesea
Focul renăscând
În vulcani stinşi
Ce păreau mult prea bătrâni.
Se pare că uneori
Pământurile pârjolite
Dau mai multă roadă
Decât un aprilie îmbelşugat.
Şi când vine seara
Şî cerul e-n flăcări
Roşul şi negrul
Nu se-nsoţesc oare?
Nu mă părăsi.

Nu mă părăsi
Nu voi mai plânge
Nu voi mai vorbi
Mă voi ascunde doar
Spre a te privi
Cum dansezi, cum surâzi
Te voi asculta
Cum cânţi şi-apoi râzi.
Lasă-mă să fiu
Umbra umbrei tale
Umbra mâinii tale
Umbra câinelui tău
Dar
Nu mă părăsi.
Nu mă părăsi.
Nu mă părăsi.
Nu mă părăsi.   (C.M.)