Neverending story

Myrdal, iubito, îţi aminteşti? Mă iubeai în gând şi sufletul tău era atât de aproape de al meu încât îi simţeam căldura, o căldură aparte cum numai de la tine putea veni. Şi o lacrimă, care aduna în ea toate clipele apropierii noastre, toate momentele noastre de visare şi toate neîmplinirile ce ştiam că vor urma curând, mi s-a ivit atunci într-un colţ de ochi. Ţi-am povestit despre ea, cum te privea de acolo pe de-a-ntregul, în toată fiinţa, cu iubire, cu durere, dar şi cu speranţă, în vreme ce tu stăteai cuibărită strâns în braţele mele şi păreai atât de liniştită, ca un corăbier ce şi-a găsit limanul după o grea furtună. Apoi, lepădându-te de toate, mi-ai spus să las deoparte sensibilităţile, căci nu sunt bune. Cum nu sunt bune? Ai uitat lumea visului nostru, în care ai păşit de atâtea ori? Dacă n-ar fi fost nimic, cum ai fi stat cu mine în zăpada caldă şi cum ţi-aş mai fi sorbit eu fulgul de nea din păr? Îţi plac mai mult cuvintele reci şi contondente cu care am definit mai devreme, ironic şi răutăcios, o dragoste fizică lipsită de orice urmă de sensibilitate decât poezia iubirii dintre noi? Eu nu cred, deoarece tu ai spus demult că sunt limanul tău de linişte şi că mă iubeşti în gând, iar asta ai făcut-o cu sensibilitatea ce-mi ceri mie acum s-o părăsesc. Doar dacă vorbele, chiar rostite în gând, n-au fost decât amăgiri şi închipuiri deşarte, iar limanul o mică răsuflare uitată pe drumul prozaic al cotidianului, atunci visul a fost fals iar povestea se sfârşeşte. Dar voi veghea să nu fie aşa, căci voi pune adevăr în cuvinte şi viaţă în vis pastrându-te mereu lângă mine, în suflet, cu căldura ta învăluitoare, chiar dacă vei fi departe, în lumea reală.