Regăsire

Myrdal, iubito... ori de câte ori am nevoie de tine, mi te transformi metempsihotic, asumându-ţi, din iubire, identitatea celei ce-mi străbate gândurile, cea mai bună şi iubită prietenă, cea care ştie să-mi asculte toate şi să-mi înţeleagă toate, fie ele căderi sau suişuri. Tu mă însoţeşti peste tot şi-mi sari în ajutor de fiecare dată când te chem, petreci cu stăruinţă şi răbdare în preajma mea, fără urmă de reproş, chiar şi atunci când toate îmi pot fi reproşate pe drept, mă mângâi cu mâna ta catifelată şi mă alinţi cu cuvinte calde şi cu blândeţe când ştii că am nevoie (şi când n-am eu nevoie de aşa ceva?!), îmi însoreşti zilele când umbre negre se ivesc pe cer. Şi ştii că îmi poţi citi gândurile, doar locuieşti de atâta vreme în lumea visului meu. Să fie oare, deci, adevărat că azi te-am regăsit după... stai să calculez... 26 de ani, 7 luni si 4 zile? Doamne, ce călătorie lungă! Ţi-ar mai plăcea să te cheme Bianca?